Sari direct la conținut

Inundaţii în Ungaria: Viktor Orbán consideră că țara sa „a reuşit şi de data aceasta”, iar despre eventualele ajutoare de la UE spune: „Ne descurcăm şi singuri”

HotNews.ro
Inundaţii în Ungaria: Viktor Orbán consideră că țara sa „a reuşit şi de data aceasta”, iar despre eventualele ajutoare de la UE spune: „Ne descurcăm şi singuri”
Ungaria: Premierul Viktor Orban inspectează măsurile de protecție împotriva inundaţiilor (Credit foto: FERENC ISZA / AFP / Profimedia)

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că ţara mai are de trecut „peste cinci zile grele” de apărare împotriva inundaţiilor, pentru ca apoi să poată respira uşurată, relatează MTI, citată de News.ro.

Orbán a precizat că apărarea împotriva inundaţiei s-a desfăşurat vineri pe o lungime de 755 de kilometri, cu doar un kilometru în plus faţă de ziua anterioară, ceea ce arată că s-a „trecut de jumătate”. El a subliniat că nivelul inundaţiei care trebuie învins este mai mic faţă de inundaţiile din 2013, ceea ce s-a reflectat în ritmul calm şi echilibrat al muncii.

El a arătat că nivelul apei în Szigetköz a scăzut deja cu aproximativ un metru, cel mai ridicat nivel era la Vác şi urma să ajungă la Budapesta, unde vârful trece în cursul zilei de sâmbătă, astfel că după-amiază toată atenţia se îndreaptă deja spre aşezările în aval de capitală.

Premierul ungar a spus că a vorbit cu primarul Budapestei în cursul dimineții, la reuniunea Comitetului operaţional, şi „nu au identificat niciun punct dificil, apărarea de la Budapesta şi protecţia asigurată de stat funcţionează în mod coordonat”. În concluzie, el a spus că sistemul de apărare al capitalei şi cel al statului au fost capabile să protejeze împreună Budapesta.

Orbán a cerut responsabililor cu apărarea să nu lase nici de acum înainte ca atenţia lucrătorilor să slăbească, deoarece majoritatea rupturilor, accidentelor şi îmbibărilor cu apă au loc în perioada de după trecerea viiturii. Se poate întâmpla uşor – a adăugat el – ca „o zi sau două de superficialitate, indolenţă sau lenevire să nimicească rezultatele muncii de apărare de până acum”.

Vineri au participat la eforturile de apărare împotriva inundaţiei doar 5.344 de persoane din efectivul oficial, faţă de 6.149 în ziua anterioară. El a spus că, potrivit rapoartelor primite de la primari, vineri au lucrat 2.753 de voluntari, iar sâmbătă sunt doar 1.286. El a estimat că acest efectiv este suficient, deoarece sacii de nisip sunt deja umpluţi şi majoritatea au fost amplasaţi, acum sarcina mai importantă este monitorizarea şi patrularea.

Despre ajutoarele din partea UE: „Nu putem conta decât pe noi înşine. Orice ajutor este binevenit, dar să nu cerem de pomană”

Întrebat despre suma pe care Ungaria o poate primi din cele 10 miliarde de euro pe care Comisia Europeană le-a alocat pentru a ajuta Europa Centrală afectată de inundaţii, Viktor Orbán a răspuns: „Ungurii au o experienţă istorică conform căreia în caz de necaz nu putem conta decât pe noi înşine”.

El a subliniat că va trebui să se mai aştepte câteva zile. Totuşi, Orbán crede că Ungaria „a reuşit şi de data aceasta”. „Apoi, dacă cineva, de undeva – o doamnă pe nume Ursula, Comisia Europeană – ne trimite sau nu bani sau ajutor, este destul de nesigur, nu credem până nu vedem cu ochii. (…) Dacă primim bani, e bine, dacă nu primim, e bine şi aşa, ne descurcăm şi singuri”, a spus premierul Ungariei. „Orice ajutor este binevenit, dar să nu cerem de pomană luând postura unui amărât cerşetor”.

El a reamintit că Ungaria a cheltuit 2 miliarde de euro pentru protecţia frontierelor, țara apără Europa, însă UE nu dă bani pentru această apărare.

INTERVIURILE HotNews.ro