Sari direct la conținut

Motivare fără precedent a judecătorilor care au dictat închisoare cu executare în cazul doctoriței din Suceava: șpaga a creat „credinţa publică că în România nu te poţi prezenta într-o unitate medicală dacă nu dispui de resurse financiare suficiente”

HotNews.ro
Motivare fără precedent a judecătorilor care au dictat închisoare cu executare în cazul doctoriței din Suceava: șpaga a creat „credinţa publică că în România nu te poţi prezenta într-o unitate medicală dacă nu dispui de resurse financiare suficiente”
Anca Ababneh Dumitrovici / Sursa foto: Facebook.com

Cele 280 de mite luate în 20 de zile lucrătoare de către medicul oncolog Anca Ababneh Dumitrovici din Suceava i-au adus trei ani de închisoare. Ea își recunoscuse vina, dar judecătorii au constatat că a făcut-o doar formal și că a continuat, la proces, să prezinte șpaga drept un loc comun, o realitatea firească. 

  • Această răsturnare a anormalului drept normal, spune motivarea, este insuportabilă pentru societate. Și de aceea este nevoie de o condamnare care „produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa”. 
  • Pe lângă condamnarea la 3 ani de închisoare cu executare, Curtea a decis interzicerea dreptului de a mai profesa ca medic timp de 5 ani după executarea pedepsei, atât în sistemul public, cât și în cel privat. 

Este nevoie de o sancționare exemplară a cadrelor medicale care primesc mită de la pacienți pentru descurajarea „credinţei publice că în România nu te poţi prezenta într-o unitate medicală pentru a beneficia de îngrijiri medicale dacă nu dispui de resurse financiare suficiente” arată cei doi judecători ai Curții de Apel Suceava în ampla motivare a deciziei de condamnare la 3 ani de închisoare cu executare a medicului Anca Ababneh Dumitrovici din Suceava.

Un șoc în comunitate

Condamnarea la închisoare cu executare a medicului Anca Ababneh Dumitrovici, fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului Județean Suceava a venit ca o undă seismică pentru comunitatea locală, în special cea medicală. 

La începutul procesului, doctorița a cerut judecarea prin procedura simplificată, tocmai pentru a beneficia de o reducere a limitelor de pedeapsă cu o treime. În plus, circumstanțele personale- pregătirea superioară, lipsa antecedentelor penale, cei doi copii mici pe care îi are (al doilea născut în timp ce era judecată)- au cântârit semnificativ pentru judecătorul Tribunalului Suceava, care în aprilie a decis că nu este nevoie de aplicarea unei pedepse privative de libertate. 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare i-au dat atunci doctoriței Ababneh Dumitrovici.

La apel, însă, doi judecători au concluzionat că pedeapsa nu a fost individualizată în mod corect și se impune una mai aspră: 3 ani cu executare. 

Fenomenul mitei 

În motivarea deciziei, magistrații Curții de Apel Suceava prezintă pe larg argumentele care au stat la baza raționamentului lor juridic. Gravitatea faptei a fost evidențiată încă din start: „În calitate de medic specializat în tratarea unui diagnostic care este crunt pentru orice persoană (n.r. cancer), a primit de la pacienţii săi, persoane care erau diagnosticaţi cu afecţiuni oncologice, deci deosebit de vulnerabile, sau de la aparţinătorii acestora bani sau alte produse cu ocazia prestării serviciului medical care trebuia să fie gratuit”. 

Starea de pericol a fost dată de „lezarea în mod iremediabil a imaginii sistemului medical şi întărirea credinţei publice că în România nu te poţi prezenta într-o unitate medicală pentru a beneficia de îngrijiri medicale dacă nu dispui de resurse financiare suficiente”.

Judecătorii: N-a înțeles ilegalitatea faptelor sale

Chiar dacă a fost judecată prin procedura simplificată, a recunoașterii vinovăției, în opinia magistraților Curții de Apel Suceava, recunoașterea faptelor a fost una formală.  „Nu a conştientizat nici în prezent gravitatea faptelor sale, apreciază conduita ca reprezentând o normalitate”- instanța subliniind conduita medicului din timpul cercetărilor. 

„Inculpata a avut o atitudine nesinceră, încercând să inducă în eroare organele judiciare prezentând variante diferite ale modului de desfăşurare a evenimentelor susţinând chiar că nu a cunoscut caracterul infracţional al conduitei sale”.

Acest lucru, spune instanța „este neverosimil în condiţiile în care vorbim de o persoană care are o pregătire profesională superioară şi însăşi codul de conduită al medicilor este menţionat expres că acestora le este interzis să primească bani în schimbul serviciilor prestate iar la nivelul Spitalului Județean Suceava, este de notorietate, că pentru mai mulţi ani au fost afişate în locuri vizibile pentru oricine anunţuri prin care pacienţi şi aparţinători erau informaţi că nu trebuie să ofere bani pentru serviciile medicale”, se arată în hotărârea Curții de Apel Suceava, consultată de HotNews.ro. 

Ritmicitatea cu care primea medicul Anca Ababneh Dumitrovici „atențiile” de la pacienți – de 280 de ori în 20 de zile lucrătoare – a creat, spun judecătorii, un mod de viață pentru medicul din tânăra generație, care se bucura de notorietate pe plan local. 

Apărările doctoriței, neverosimile pentru Curte

Apărarea că nu a condiționat niciodată actul medical de primirea de bani sau alte foloase, nu a fost primită de instanța de apel care a reamintit că luarea de mită este incriminată și „în modalitatea acceptării unui folos material de către funcţionar pentru ca acesta din urmă să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu”.  

„Inculpata avea îndatorirea să ofere servicii medicale de cea mai înaltă calitate pacienţilor săi şi avea o îndatorire faţă de profesia pe care şi-a ales-o în mod liber să nu-i ştirbească prestigiul.”

„Împrejurarea că mulţi pacienţi şi aparţinători ai acestora au susţinut că inculpata avea o conduită ireproşabilă şi se comporta amabil cu aceştia nu este de natură să conducă la diminuarea gravităţii faptelor inculpatei Ababneh Dumitrovici Anca cu atât mai mult cu cât din înregistrările ambientale rezultă că cadrul medical se comporta deosebit de amabil cu pacienţii/aparţinătorii acestor tocmai pentru a obţine beneficii.”

„Relevant în acest sens fiind faptul că inculpata relata că s-a comportat intenţionat deosebit de amabil cu aparţinătorul unui pacient întrucât ştia că acesta lucrează în media de la nivel local şi era interesată să obţină bunăvoinţa acestuia”, a mai reținut instanța de apel. 

Judecătorii au apreciat ca neverosimilă și susținerea avocaților că sumele de bani au fost oferite de pacienți medicului cu titlu de cadou pentru ziua sa de naștere, sărbătorită în perioada monitorizării: „este greu de crezut că toți pacienții au ales să ofere medicului cadou în mod disimulat”.

A luat bani de la persoane vulnerabile care credeau că altfel vor muri

„Dincolo de imperativul respectării imaginii unui întreg sistem medical, instanța de control judiciar arată că, în condițiile date, persoanele care i-au oferit sume de bani inculpatei nu sunt persoane oarecare, ci chiar persoane deosebit de vulnerabile, care erau diagnosticate cu afecţiuni oncologice, iar credinţa populară îi făcea pe cei mai mulţi să fie convinşi că urmează să decedeze în scurt timp, Ababneh Dumitrovici Anca a primit sumele de bani fără nicio ezitare deşi uneori protesta formal”, au subliniat judecătorii în motivare.

Raportat la întreaga situație de fapt, instanța de apel a decis că este nevoie de o sancțiune fermă în acest caz. 

„Exemplaritatea sancțiunilor produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni”, au conchis judecătorii în motivarea condamnării definitive a medicului Anca Ababneh Dumitrovici.  

Pe lângă condamnarea la 3 ani de închisoare cu executare, Curtea a decis interzicerea dreptului de a mai profesa ca medic timp de 5 ani după executarea pedepsei, atât în sistemul public, cât și în cel privat. În primă instanță, tribunalul din Suceava îi limitase medicului dreptul de a profesa timp de 5 ani însă numai în spitalele publice.

INTERVIURILE HotNews.ro