Sari direct la conținut

Averea lui Bernard Arnault, cel mai bogat om din lume cu doar 6 luni în urmă, a scăzut considerabil

HotNews.ro
Averea lui Bernard Arnault, cel mai bogat om din lume cu doar 6 luni în urmă, a scăzut considerabil
Miliardarul francez Bernard Arnault în 2024, la un eveniment organizat cu câteva zile înaintea deschiderii Jocurilor Olimpice de la Paris, FOTO: Fabrice Coffrini / AFP / Profimedia

Miliardarul francez Bernard Arnault, fondatorul și CEO-ul gigantului de produse de lux LVMH, a fost cel mai bogat om din lume cu doar jumătate de an în urmă, însă el a căzut acum pe poziția a cincea în clasamentul ultra-bogaților planetei după o depreciere considerabilă a averii sale, relatează Business Insider.

La sfârșitul lunii martie averea lui Arnault era estimată de agenția Bloomberg la 231 de miliarde de dolari, o sumă uriașă care îl plasa în fața unor miliardari cunoscuți ca Elon Musk și Jeff Bezos.

Însă averea miliardarului francez a scăzut de atunci cu 54 de miliarde de dolari, ajungând la 177 de miliarde înaintea închiderii bursei americane săptămâna trecută.

Șeful LVMH Moët Hennessy Louis Vuitton este depășit acum în clasamentul celor mai bogați miliardari nu doar de Musk (265 de miliarde de dolari) și Bezos (215 miliarde), ci și de către Mark Zuckerberg (200 de miliarde) și Larry Ellison (178 de miliarde), cofondatorul și șeful Oracle, care a făcut recent comentarii controversate despre supravegherea în masă cu ajutorul inteligenței artificiale.

Raportat la începutul anului 2024, averea lui Arnault a scăzut cu 30 de miliarde de dolari, el fiind cel mai mare perdant al fluctuațiilor de pe bursă dintre toți cei 500 de miliardari incluși de Bloomberg în clasamentul său.

Clasamentul întocmit de Forbes, care folosește o metodologie ușor diferită, spune o poveste asemănătoare: pe 8 martie Arnault era cel mai înstărit om din lume, cu o avere de 233 de miliarde de dolari, și a căzut acum în clasament până pe 5, cu 167 de miliarde.

Situația se datorează deprecierii acțiunilor LVMH cu 20% în ultima jumătate de an, prețul lor ajungând până la minimul ultimilor doi ani.

La fel ca majoritatea miliardarilor planetei, cea mai mare parte a averii lui Arnault se datorează acțiunilor pe care le deține în compania pe care a fondat-o. Arnault controlează în jur de 48% din conglomeratul de produse de lux, care include 75 de branduri celebre precum Tiffany, Louis Vuitton, Dom Perignon și Sephora.

Prețul acțiunilor LVMH s-a depreciat pe fondul scăderii vânzărilor de bunuri de lux, care atinseseră niveluri record în pandemie.

LVMH rămâne însă a doua cea mai valoroasă companie din Europa, cu o capitalizare de piață de 344,18 miliarde de dolari, în spatele doar a gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk (554,35 miliarde).

În clasamentul general, LVMH este a 26-a cea mai valoroasă companie din lume, în timp ce Novo Nordisk este pe 16 în clasamentul dominat de companii din Statele Unite.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro