Sari direct la conținut

Elena Lasconi rămâne fără manager de campanie cu 2 luni înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale. Lucian Stanciu Viziteu și-a dat demisia 

Lucian Viziteu, Foto: Inquam Photos / George Călin
Lucian Viziteu, Foto: Inquam Photos / George Călin

Demisia managerului de campanie Lucian Stanciu Viziteu, care este și primarul Bacăului, are legătură cu faptul că au existat critici privind lipsa de transparență în deciziile pe care le-a luat, au declarat surse din USR pentru HotNews.ro. 

Demisia a fost confirmată pentru HotNews.ro de către Lucian Stanciu Viziteu.

„E adevărat. Motive personale, fără vreo legatura cu partidul sau campania. Lucrurile sunt în derulare, avem o echipa buna și un candidat excelent. USR și Elena Lasconi rămân cele mai bune opțiuni pentru românii care își doresc o schimbare față de conducerile eșuate din ultimii 35 de ani”, a fost reacția lui Viziteu pentru HotNews.ro.

Inițial, informația conform căreia Viziteu a demisionat a fost publicată de G4Media

Surse din USR susțin că demisia primarului din Bacău a venit pe fondul unor nemulțumiri interne. 

„Demisia lui Viziteu are legătură cu faptul că nu a existat transparență pe perioada cât a manageriat el campania. Și procesul decizional a fost închis la el și apropiați”, au declarat surse din USR pentru HotNews.ro. 

Nemulțumirile la adresa lui Lucian Stanciu Viziteu au fost legate și de aducerea drept consultant politic a lui Bob Wickers, cel care a lucrat pentru Ion Iliescu, Elțîn și pentru importanți politicieni republicani din SUA. Firma lui Wickers va costa 175.000 de euro și va mai lua încă 100.000 de euro dacă Lasconi ajunge în turul II al alegerilor prezidențiale, a dezvăluit în august siteul de investigație Snoop.ro

O altă mișcare controversată a fost aducerea lui George Rîpă drept consultant al Elenei Lasconi, susțin aceleași surse pentru HotNews.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro