Trupele ucrainene au forțat, de 6 ori, o nouă incursiune în regiunea Kursk, în timp ce Moscova revendică un alt succes în Luhansk
Ministerul rus al Apărării a anunțat duminică faptul că forțele sale au respins șase noi tentative ale trupelor ucrainene de a intra în regiunea vestică Kursk, din Rusia, și au preluat, de asemenea, controlul asupra așezării Makiivka din regiunea Luhansk din estul Ucrainei, informează Reuters.
Ministerul a afirmat, într-un mesaj publicat pe aplicația de mesagerie Telegram, că forțele sale, cu sprijinul avioanelor și al artileriei, au respins în apropierea satului Novy Put încercările ucrainenilor de a intra în regiunea Kursk. Satul este situat la aproximativ 79 de kilometri vest de orașul Sudja, un punct de trecere strategic pentru exporturile de gaze naturale rusești către Europa via Ucraina.
Pe 6 august, Ucraina a lansat cea mai mare incursiune armată străină înregistrată pe teritoriul Rusiei după cel de-Al Doilea Război Mondial, trupele ucrainene reușind să pătrundă în regiunea Kursk, sprijinite de „roiuri de drone” și armament greu, inclusiv arme fabricate în Occident.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, anterior în cursul acestei luni, că forțele sale controlează 100 de așezări din regiunea Kursk, dispuse pe o suprafață de peste 1.300 de kilometri pătrați.
Surse rusești contestă această cifră, iar Moscova susține că, între timp, trupele sale au recuperat unele dintre aceste localități, în urma unui contraatac.
Duminică, Ministerul rus al Apărării a mai transmius că 50 de militari ucraineni au fost, în total, uciși sau răniți în această recentă tentativă de incursiune în Kursk, fără a preciza numărul exact al deceselor. Ministerul a precizat că au fost distruse un tanc și patru vehicule blindate de luptă, precum și o mașină.
Reuters menționează că nu a fost imediat în măsură să confirme informațiile de pe câmpul de luptă. Ucraina nu a comentat până acum.
Ministerul rus al Apărării a afirmat duminică și că apărarea sa antiaeriană a doborât 125 de drone ucrainene în cursul nopții, în timp ce un apartament rezidențial a fost lovit în orașul Voronej din vestul țării, potrivit guvernatorului local.
Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro