Sari direct la conținut

Fostul președinte american Jimmy Carter împlinește 100 de ani. Omagiul adus de Joe Biden

HotNews.ro
Fostul președinte american Jimmy Carter împlinește 100 de ani. Omagiul adus de Joe Biden
Fostul președinte american Jimmy Carter în noiembrie 2023, la înmormântarea soției sale, fosta Primă Doamnă Rosalynn Carter, FOTO: Alex Brandon / AFP / Profimedia

Preşedintele american Joe Biden i-a adus un omagiu fostului preşedinte Jimmy Carter, care marţi va împlini 100 de ani, numindu-l „unul dintre cei mai influenţi oameni de stat din istoria noastră”, transmite luni agenția EFE, citată de Agerpres.

Fost preşedinte al SUA în perioada 1977-1981, Jimmy Carter, aflat în prezent în îngrijiri paliative, reprezintă o „forţă morală” pentru eforturile sale în favoarea unei „lumi mai bune”, a apreciat preşedintele Joe Biden, care a adus un omagiu, într-un clip video, colegului său democrat şi „prieten”.

„Domnule preşedinte, în numele întregii familii Biden şi al poporului american, la mulţi ani pentru 100 de ani!”, a declarat actualul preşedinte al SUA.

Liderul de la Casa Albă a spus despre Jimmy Carter că „a fost întotdeauna o forţă morală pentru naţiunea noastră şi pentru lume. L-am cunoscut când era tânăr senator. De aceea l-am susţinut atât de devreme. Este o voce a curajului, convingerii, compasiunii şi, mai presus de toate, un prieten drag pentru Jill (Biden), pentru mine şi pentru familia noastră”.

„Chiar şi după părăsirea funcţiei”, a subliniat Joe Biden, „claritatea morală pe care ai demonstrat-o de-a lungul carierei s-a dovedit din nou în angajamentul pentru Centrul Carter”, o fundaţie dedicată „rezolvării conflictelor, promovării democraţiei, prevenirii bolilor şi multe altele”. (Centrul) transformă viaţa oamenilor nu numai în ţară, ci şi în întreaga lume”.

Jimmy Carter a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2022

„Ştim că aceasta este prima zi de naştere fără Rosalynn”, soţia sa, care a murit în noiembrie anul trecut, a adăugat preşedintele Biden.

„Este dulce-amar, dar ştim că ea este mereu cu tine. Este în inima ta, nu va pleca niciodată. Poate că nu mai este, dar va fi mereu cu tine. Va fi mereu acolo şi ştiu că ştii asta”.

Centrul Carter a amintit luni una din frazele sale, din discursul pronunţat cu ocazia primirii Premiului Nobel pentru Pace în 2002.

„Putem alege să alinăm suferinţa. Putem alege să lucrăm împreună pentru pace. Putem face aceste schimbări şi trebuie să le facem”, a spus Jimmy Carter cu acea ocazie.

Centrul Carter îl omagiază pe fostul preşedinte printr-un colaj pentru care cetăţenii pot trimite fotografii pentru a compune un mare mozaic cu instantanee. Centrul a organizat, de asemenea, un concert în cinstea acestuia. 

INTERVIURILE HotNews.ro