VIDEO Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, implicat într-un accident rutier pe Autostrada Soarelui
Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a fost implicat, luni după-amiază, într-un accident rutier pe A2, fiind transportat la spital. Poliţiştii au precizat că edilul era pasager în autoturismul care a intrat în glisiera metalică.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină la un accident produs pe A2, la km 167, sensul de mers spre Constanţa, în care a fost implicat un autoturism, iar la fața locului au fost trimise o autospecială şi un echipaj SMURD.
„În accidentul rutier au fost implicaţi doi adulţi conştienţi, cooperanţi. O persoană va fi transportată la UPU Constanţa de către echipajul SMURD”, au anunţat reprezentanţii ISU Dobrogea, citați de News.ro.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au explicat cum s-a produs accidentul: „Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că un bărbat de 53 de ani aflat la volanul unui autoturism ar fi pierdut controlul direcţiei, iar vehiculul a lovit glisiera metalică dreaptă. În urma accidentului rutier a fost rănit uşor pasagerul din autoturism, un bărbat de 62 de ani”.
Şoferul a fost testat pentru consum de alcool şi substanţe psihoactive, iar rezultatele au fost negative.
Conform unor surse locale, persoana transportată la unitatea medicală a fost primarul Constanţei, Vergil Chiţac, care se întorcea de la Bucureşti la Constanţa.