Sari direct la conținut

Președintele Iranului, avertisment pentru Israel la o zi după atacul major cu rachete balistice

HotNews.ro
Președintele Iranului, avertisment pentru Israel la o zi după atacul major cu rachete balistice
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian. Sursă foto: Iranian Presidency/ZUMA Press Wi / Shutterstock Editorial / Profimedia

Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a declarat miercuri că Israelul se va confrunta cu o reacție dură dacă nu va opri ceea ce el a numit „crimele sale”, informează Reuters.

El a vorbit la o zi după ce Iranul a lansat valuri de rachete balistice asupra Israelului, iar Israelul și-a intensificat războiul cu Hezbollah, organizația susținută de Teheran, trimițând trupe peste graniță în Liban.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis că va fi o ripostă în urma atacului cu rachete.

„Dacă regimul sionist (Israelul) nu își oprește crimele, se va confrunta cu reacții mai dure”, a declarat Pezeshkian în timp ce pleca pentru o călătorie programată în Qatar, potrivit mass-media de stat.

Pezeshkian a declarat pentru televiziunea de stat că primul obiectiv în Doha este de a discuta legăturile bilaterale și de a semna acorduri cu guvernul Qatarului. De asemenea, el va participa la un summit al Dialogului de Cooperare Asiatică.

„Al doilea obiectiv este de a discuta despre modul în care țările asiatice pot preveni crimele israeliene în regiune… și de a împiedica inamicii să provoace agitație în Orientul Mijlociu”, a declarat Pezeshkian.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro