Sari direct la conținut

Ungaria respinge propunerea UE privind desfăşurarea de consilieri militari europeni în Ucraina

HotNews.ro
Ungaria respinge propunerea UE privind desfăşurarea de consilieri militari europeni în Ucraina
Peter Szijjarto Foto: Beata Zawrzel/ZUMA Press Wire/Sh / Shutterstock Editorial / Profimedia

Budapesta și-a motivat decizia prin faptul că, în 2022, UE a decis să instruiască soldaţi ucraineni pe teritoriul statelor membre ale blocului comunitar, moment în care Ungaria a decis atunci să nu pună la dispoziţie soldaţi sau finanţare pentru aceasta şi a respins misiunile de instruire pe teritoriul ungar, potrivt MTI, citată de Agerpres.

Ministrul de Externe, Peter Szijjarto a subliniat că Ungaria nu a încercat atunci să împiedice alte state membre să ia parte la respectiva iniţiativă.

De atunci, însă, la nivelul UE a fost avansată „o propunere extrem de periculoasă” privind trimiterea de consilieri militari în Ucraina pentru a îndeplini sarcini de coordonare, în plus faţă de prelungirea mandatului de doi ani al misiunii amintite, a declarat Szijjarto, adăugând că aceasta comportă riscul escaladării războiului.

„Este periculos şi pentru Ungaria, căci escaladarea se produce mai întâi în vecinătate, nu la mii de kilometri distanţă”, a remarcat el.

„Nu putem susţine propunerea în forma sa actuală”, a subliniat Szijjarto, menţionând că Ungaria, care exercită în prezent preşedinţia semestrială, prin rotaţie, a Consiliului UE, a solicitat o revizuire a acesteia. 

Ungaria nu este singura care refuză să participe la această misiune. Președintele croat Zoran Milanovic a refuzat să aprobe participarea soldaților croați la misiunea NATO de sprijinire a Ucrainei, invocând preocupările legate de posibila extindere a conflictului în Croația și acordând prioritate siguranței țării sale.

Această decizie este în contradicție cu pachetul de sprijin convenit la summitul NATO din iulie, care a inclus înființarea NATO Security Assistance and Training for Ukraine (NSATU) pentru a coordona ajutorul militar și formarea pentru Ucraina de către parteneri.

Scopul NSATU este de a sprijini transformarea forțelor de apărare și securitate ale Ucrainei, asigurând o mai bună integrare cu NATO.

INTERVIURILE HotNews.ro