Un român din doi a evitat să își monitorizeze starea de sănătate în pandemie
Unu din doi români din mediul urban a evitat să își monitorizeze starea de sănătate în perioada pandemiei, apelând mai rar sau deloc la consultații medicale, analize de sânge sau alte investigații, arată datele unui sondaj Ipsos transmis luni. Tendinta românilor de a amâna sau a evita vizita la medic a fost acutizată de pandemie.
Studiile în domeniul farmaceutic derulate de Ipsos pe parcursul anilor au arătat ca românii au în general un comportament mai puțin orientat spre prevenție și spre monitorizarea stării de sănătate, în special în lipsa unei afecțiuni cronice sau acute.
Acest comportament de ’procrastinare’ (merg la medic când îmi e chiar rău și nu mi-a trecut de la sine) este determinat de o slabă educație medicală, în general, dar și de motive financiare sau emoționale (evitarea sentimentului de vulnerabilitate resimțit în contact cu medicii sau cu sistemul sanitar, teama de a nu primi un diagnostic îngrijorător, dorința de a nu intra in contact cu sistemul public de sănătate fiind doar cîteva exemple).
Accesul limitat sau restrictionat la sistemul de sanatate in perioada pandemiei, precum si teama romanilor de a nu contracta COVID-19 din clinici si spitale au acutizat si mai mult acest comportament de evitare si amanare a monitorizarii sanatatii. Astfel, aproape jumatate dintre romanii din mediul urban au mers mai putin sau deloc la medicul de familie (43%) sau la medicul specialist (50%). In paralel, un sfert dintre romani (23%) nu si-au facut deloc analize de sange, respectiv 29% nu au apelat la investigatii, monitorizari sau ecografii de monitorizare sau preventie. Datele arata faptul ca interesul pentru a merge la medic si pentru a face analize a fost mai scazut in randul barbatilor si al persoanelor cu educatie si venituri mai mici.
In pandemie, persoanele cu afectiuni cronice au avut, din pacate, un comportament destul de asemanator cu restul populatiei urbane, adica aproape jumatate (46%) au apelat mai rar sau deloc la medicul specialist sau la analize la sange (42%) si mai mult de jumatate (57%) la investigatii si ecografii de preventie. Bolnavii cronici au tinut legatura cu medicul de familie intr-o masura mai mare comparativ cu populatia urbana, cel mai probabil pentru a primi reteta pentru afectiunea cronica. Cu toate acestea, o treime dintre ei (34%) au mers mai rar sau chiar deloc la medicul de familie.
„Impactul acestui comportament evitant al pacientilor cronici este deja vizibil in randul medicilor. Astfel, intr-un studiu realizat tot de Ipsos in primavara lui 2021, 54% dintre medicii de familie si 68% dintre specialistii intervievati au observat o crestere a numarului de urgente/ agravarea afectiunilor pentru pacientii cronici, ceea ce reconfirma faptul ca, din pacate, pacientii cronici sunt victimele colaterale ale pandemiei” afirma Laura Arpad, Healthcare Lead in cadrul Ipsos Romania.
Medicina la distanta a reprezentat o solutie, insa intr-o proportie moderata si mai degraba pentru pacientii tineri, pentru parinti si pentru bucuresteni
Mai putin de o treime dintre romanii din mediul urban (31%) au apelat la medicina la distanta, canalele preferate fiind consultatiile prin telefon (20%) sau WhatsApp (12%), scoruri mai mici fiind inregistrate de consultatii video prin internet sau prin platformele de telemedicina ale clinicilor (doar 6%).
Studiul Ipsos a confirmat faptul ca la telemedicina au apelat in special persoanele mai tinere, cu varsta pana in 44 ani, in timp ce persoanele peste 55 ani au folosit mai putin medicina la distanta (20%), apeland la consultatii prin telefon.
Un alt factor care a influentat accesul la telemedicina este reprezentat de marimea localitatii; astfel, 41% dintre bucuresteni au apelat la medicina la distanta, fata de 26% in randul locuitorilor oraselor de sub 50.000 locuitori.
Consultatiile prin telefon si WhatsApp au fost utilizate intr-o proportie mai mare de parinti in perioada pandemiei, comparativ cu persoanele fara copii.
„Pandemia a accelarat si extins anumite comportamente care erau mai degraba nisate inainte de 2020, iar consultatiile la distanta reprezinta unul dintre ele. Datele din acest studiu, dar si discutille cu medicii si cu pacientii ne-au ajutat sa intelegem ca telemedicina este deocamdata intr-o zona gri in Romania, pentru ca se practica mai mult prin telefon si pe WhatsApp, in functie de disponibilitatea medicului si mai putin pe platforme dedicate. Consultatiile la distanta reprezinta o solutie la indemana in situatiile in care prezenta fizica a pacientului nu este obligatorie. Principalele avantaje sunt flexibilitatea si accesul usor la medic (indiferent de localitate), reducerea traficului/numarului de pacienti din clinici si spitale, imbunatatirea calitatii vietii pacientilor cronici prin telemonitorizari, insa exista si acest risc de a genera burnout in randul medicilor care practica ‚medicina hibrida’ (consultatii in cabinet si consultatii prin telefon, uneori in acelasi timp)”, conchide reprezentantul Ipsos.
Studiul Ipsos s-a desfăşurat online in perioada 2-6 iulie 2021, pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta intre 18-60 ani, din mediul urban.
Marimea esantionului a fost de 1.000 respondenti, iar eroarea maxima de esantionare este +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%.