Daune ale inflației: investiții mai puține, ascensiune socială tot mai dificilă, categoriile sociale bogate se distanțează tot mai mult de cele sărace

Pe termen lung, perpetuarea inflației modifică însă structura economică subiacentă. Într-o economie inflaționistă, condițiile sunt adesea haotice, iar investițiile productive au loc în condiții de risc mărit. În loc să facă investiții productive, deținătorii de capital încep să urmărească majorarea în manieră disproporționată a prețurilor bunurilor existente, cum ar fi, de exemplu, casele, terenurile, întreprinderile etc, scrie profesorul de economie, Silviu Cerna.

România este țara membră UE cu cea mai ridicată rată anuală a inflației (5,3% – august 2024). În istoria sa recentă, România a cunoscut mai multe episoade inflaționiste, care au avut de fiecare dată efecte nocive pe termen lung: redistribuirea masivă a veniturilor și averilor între diferite grupuri sociale, distorsionarea prețurilor și a volumului și structurii producției, șomaj, greve etc. Astfel, hiperinflația a fost o problemă majoră în anii 1990, când rata anuală a inflației a ajuns la 256% în 1993. Ca urmare a dezechilibrului structural între cererea agregată și oferta totală, moștenit din perioada comunistă și accentuat în primii ani ai tranziției, liberalizarea prețurilor a făcut ca inflația ascunsă (reprimată) să devină vizibilă, explozivă și cu consecințe serioase asupra populației, întreprinderilor și statului.

Principala cauză internă a inflației actuale este politica fiscală populistă, dusă de guvernele care s-au succedat la cârma țării în ultimii cinci-șase ani. Această politică a provocat creșterea semnificativă a deficitului bugetar și a datoriei publice, care au determinat, la rândul lor, creșterea ,,bazei monetare’’ („moneda primară” creată de către banca centrală: numerar – bancnote și monezi – și disponibilitățile existente în conturile curente ale băncilor comerciale deschise la banca centrală). Creșterea bazei monetare este principalul factor care antrenează crearea de monedă de către sectorul bancar, chiar și în condițiile în care legea interzice creditarea directă a statului de către banca centrală. Titlurile de stat (datoria publică), emise de guvern în prima fază pentru a-și finanța cheltuielile, sunt preluate în faza a doua de la băncile comerciale de către banca centrală și înlocuite cu „monedă primară” (monetizarea datoriei). Și chiar dacă titlurile de stat nu sunt cumpărate de banca centrală de pe piața secundară (operațiuni open market definitive), creditele acordate de băncile comerciale statului prin achiziționarea titlurilor emise de acesta alimentează procesul de multiplicare a creditului și a masei monetare.

Efectele pe termen lung ale inflației sunt numeroase, iar analiza acestora ar necesita un spațiu mult mai amplu decât cel al articolului de față. Dintre aceste consecințe nefaste, următoarele trei sunt foarte importante: 1) subminarea creșterii economice reale; 2) adâncirea inegalităților; și 3) alimentarea nemulțumirilor sociale.

1) Deși inflația poate stimula economia pe termen scurt, ceea ce pare benefic pe termen scurt poate provoca daune considerabile pe termen lung. Orice om rațional știe acest lucru. Cu toate acestea, nu toată lumea știe că acest adevăr general este valabil inclusiv în cazul inflației. Într-o structură economică dată, amplificarea inflației poate stimula creșterea economică. Reducerea ratelor dobânzilor și creșterea masei monetare determină creșterea volumului creditului, al investițiilor și al consumului, care, la rândul lor, accelerează temporar procesul economic. Pe termen lung, perpetuarea inflației modifică însă structura economică subiacentă. Investitorii, care creează baza creșterii economice, își adaptează comportamentul la noile realități. Într-o economie inflaționistă, condițiile sunt adesea haotice, iar investițiile productive au loc în condiții de risc mărit. În loc să facă investiții productive, deținătorii de capital încep să urmărească majorarea în manieră disproporționată a prețurilor bunurilor existente, cum ar fi, de exemplu, casele, terenurile, întreprinderile etc. Ca urmare, devine mult mai tentant pentru un investitor să cumpere fabrici, utilaje, mașini, unelte, clădiri, pământ etc., decât să investească în producerea unor asemenea bunuri de capital. Investițiile productive sunt înlocuite tot mai mult prin investiții speculative, care vizează exclusiv creșterea prețurilor. Or, dacă investițiile productive lipsesc, economia nu poate crește realmente. Ea își uzează mijloacele de producție existente.

2) Creșterea cererii de bunuri durabile, care protejează deținătorii acestora împotriva inflației, constituie o modalitate de protecție. Persistența inflației generează un proces de învățare culturală și societală. Forma cea mai simplă de economisire constă în a pune bani deoparte. Însă, cu cât oamenii încep să înțeleagă că această practică nu dă roade, deoarece banii își pierd valoarea din cauza inflației, cu atât societatea intră mai mult în vârtejul creșterii prețurilor bunurilor durabile. Din ce în ce mai multe persoane cumpără, de exemplu, case – nu pentru a le locui sau închiria, ci pentru a-și proteja economiile împotriva inflației. Cererea sporită de bunuri imobiliare face ca prețurile tuturor bunurilor să crească rapid, iar veniturile populației să nu țină pasul cu ele. Categoriile sociale bogate se distanțează tot mai mult de păturile sărace ale societății. Inflația persistentă, chiar dacă este moderată, creează, deci, o prăpastie între bogați și săraci.

3) În condiții de creștere disproporționată a prețurilor, pentru salariatul mediu, care nu are altă avere decât forța sa de muncă, ascensiunea socială devine tot mai dificilă. Este adevărat că o economie inflaționistă oferă numeroase oportunități indivizilor temerari. Un individ pauper poate, dacă are curaj și noroc, să obțină rapid o mare avere. Însă, prin definiție, majoritatea oamenilor nu au asemenea calități și șanse. Pe ei, inflația nu îi ajută. Dimpotrivă, individul îndrăzneț și norocos poate obține o mare avere, deoarece majoritatea oamenilor își pierd averile și veniturile în procesul inflaționist. Acest fenomen are consecințe grave asupra coeziunii sociale. În economia inflaționistă, un individ se poate îmbogăți în detrimentul altora, fără a produce nimic – Citește întregul articol și comentează pe Contributors.ro