Sari direct la conținut

VIDEO Valeriu Gheorghiță: Suntem la debutul valului 4 / Vaccinarea anti-COVID cu a treia doză ar putea începe în luna septembrie

HotNews.ro
Valeriu Gheorghita, Foto: Agerpres
Valeriu Gheorghita, Foto: Agerpres

România se află la debutul valului al patrulea al pandemiei de COVID-19, iar vaccinarea cu a treia doză de vaccin ar putea începe în luna septembrie, la 8 luni de la debutul campaniei de vaccinare, pentru personalul medical, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani sau aflate în evidență cu boli cronice, care sunt mai vulnerabile la o eventuală infectare, a anunțat marți medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare. În ultimele 8 săptămâni, cazurile de infectare cu tulpina indiană Delta au crescut de 5 ori la nivel național, mai spune Valeriu Gheorghiță.

„Este foarte probabil ca din luna septembrie să avem decizia de a administra doza 3”

„Este foarte probabil ca din luna septembrie să avem această decizie de a administra doza 3”, afirmă Valeriu Gheorghiță. „Suntem pe o pantă ascendentă a numărului de cazuri, iar persoanele cu boli cronice trebuie protejate”, a adăugat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Decizia autorităților a fost luată în condițiile în care, în această toamnă, este așteptat în România valul patru al pandemiei de COVID-19.

Persoanele care au trecut prin boală, apoi au fost vaccinate cu două doze, nu mai au neapărat indicație de a face doza a treia, a precizat Valeriu Gheorghiță.

Câte cazuri de infectare cu tulpina indiană Delta s-au înregistrat în România

România se află la începutul celui de-al patrulea val al pandemiei de COVID-19, în acest moment existând un trend crescător al infectărilor cu tulpina indiană Delta, „extrem de infecțioasă, care presupune spitalizare și forme de bolă mai grave”, afirmă coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

Țara noastră a înregistrat 127 de cazuri de infectare cu varianta Delta, dintre care 26 în ultima săptămână, iar 5 pacienți infectați cu această tulpină au murit, toți cei 5 fiind nevaccinați. Cazuri de infectare cu tulpina indiană Delta au fost identificate până acum în 15 județe, cele mai multe cazuri fiind în București (32), Argeș (23) și Ilfov (19).

În plus, jumătate dintre aceste cazuri s-au înregistrat în 28 de focare, dintre care 22 sunt de familie, iar 6 de colectivitate, a explicat Valeriu Gheorghiță.

În ultimele 8 săptămâni, cazurile de infectare cu tulpina indiană Delta au crescut de 5 ori la nivel național, mai spune Valeriu Gheorghiță. „Până pe data de 25 iulie 2021, practic săptămâna 29, au fost confirmate 127 de cazuri de infecţie cu variantă virală Delta, practic cu 26 de cazuri mai mult decât în săptămâna precedentă. Evoluţia săptămânală a proporţiei cazurilor confirmate cu variantă Delta din numărul total al cazurilor identificate cu variante virale de îngrijorare are un trend crescător, de la o valoare de 1,5% în săptămâna 21 la peste 6,8% în săptămâna 29. Deci, ceea ce am observat este o creştere de circa cinci ori a numărului de cazuri confirmate cu variantă virală Delta în ultimele opt săptămâni. Mai mult decât atât, din procentul secvenţierilor efectuate în ultima săptămână, 56%, deci mai mult de jumătate dintre ele, au avut ca rezultat variantă virală Delta, comparativ cu săptămâna precedentă, săptămâna 28, în care, din totalul secvenţierilor efectuate, doar 33% au avut ca rezultat varianta Delta”, a anunțat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Procentul persoanelor vaccinate care se infectează este însă mic, a subliniat Valeriu Gheorghiță: „42 de cazuri, adică 33%, nu au nicio legătură epidemiologică menţionată, ceea ce ridică o probabilitate foarte mare ca aceste cazuri să fie dobândite prin transmitere comunitară pe teritoriul ţării. Practic, în acest moment avem 15 judeţe în care au fost identificate cazuri de infecţie cu variantă virală Delta, cele mai multe fiind în municipiul Bucureşti – sunt 31 de cazuri, urmat de judeţul Argeş – 23 de cazuri, Ilfov – 19 cazuri şi Bacău – 17 cazuri. S-au înregistrat şi cinci decese cauzate de infecţia cu varianta virală Delta, ultimul la un bărbat de 56 de ani din judeţul Olt, cu condiţii medicale preexistente. Toate cele cinci cazuri de deces, din păcate, erau persoane nevaccinate. Din cele 127 de cazuri confirmate ca fiind infectate cu variantă virală Delta, 15 sunt la persoane vaccinate, un procent de 12% din cazuri, şi doar 13 persoane aveau schema de vaccinare completă, deci în continuare putem spune că procentul celor care dezvoltă infecţie SARS-CoV-2 şi care au fost vaccinate este foarte mic la momentul actual”, a adăugat Valeriu Gheorghiță.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro