Inflația de azi și cea de acum 100 de ani / Politicienii dădeau vina pe deficitul bugetar și pe capitalurile străine

În ianuarie 1922, o găină se vindea cu 28,4 lei. După 12 luni, aceeași găină, se vindea cu 32,4 lei. Cartofii, de la 1,4 lei/kg în ianuarie, urcaseră la 4 lei/kg în decembrie, conform Monitorului Oficial din acel an. Transportul ”de mică iuțeală” al mărfurilor urcase și el de la 117 lei/suta de kg la aproape 300 de lei. Vara trecută, prețul castraveților de câmp măsurat de INS în piețe era de 4,5 lei. În această vară urcase la peste 6 lei. În august, cartofii și detergenții s-au scumpit cu aproape 20%.

Ca și acum, în urmă cu 100 de ani lumea dădea vina pe capitalurile străine (azi avem multinaționalele care trebuie taxate), se vehiculau soluții privind plafonarea dobânzii-cheie a Băncii Naționale iar politicienii se luau la sfadă pe tema ”inflațiunii” .

”Aceasta este cauza deprecierei monetei: deficitul bugetar, din cauza cheltuelilor extraordinare, iar veniturile ordinare nu erau îndestulătoare, și nici robinetul unui credit public, nu putea fi utilizat. Această aruncare de putere artificialä de cumpărare pe piață se numeste inflațiune. Ei bine, inflatiunea influențează nu numai asupra bugetului public, dar face cu neputință un calcul serios în orice întreprindere. Gospodăria publică pompeaza veniturile ei din veniturile fiecarei gospodării individuale”- (Buletinul Institutului Economic Românesc, noiembrie 1924).

Două curente se confruntau: cel neoliberal și cel țărănist, cu o abordare diferită în ceea ce privește rolul capitalului străin. Liberalii, adepții doctrinei „prin noi înșine” (M. Manoilescu, Vintilă I.C. Brătianu, I.N. Angelescu, Șt. Zeletin, I.G. Duca, Victor Slăvescu) puneau accent pe industrializarea țării, promovând interesele capitalului autohton, munca și inițiativele naționale. De partea cealaltă, țărăniștii promovau politica „porților deschise” față de capitalul străin, având ca obiectiv dezvoltarea și modernizarea agriculturii românești (V. Madgearu), creșterea contribuției științelor agricole, etc.

Între 1921-1938 capitalul străin reprezenta mai mult de jumătate din valoarea capitalului social al societăților anonime din România

Problema insuficienței sau a lipsei de capital autohton necesar modernizării economiei românești, indiferent că erai liberal sau țărănist nu se putea rezolva fără atragerea capitalului străin, în special în industrie.

Cum, între 1921-1938 capitalul străin a reprezentat mai mult de jumătate din valoarea capitalului social al societăților anonime din România, evident că pe acesta a fost aruncată vina scumpirilor.

”Înmulțirea și majorarea taxelor de tot felul și urcarea tarifelor pe CFR au provocat noi și noi valuri de scumpete…”

Într-o ”Dare de seamă despre relațiile economice ale teritoriilor Camerei de Comerț și de Industrie din Cluj”, se arată: Dificultățile întâmpinate de negustorii și industriașii din regiunea Clujului sunt obținerea de credite și mai ales oscilațiile valutei leului, care în luna Aprilie a devenit direct catastrofala. Dar au fost și alte elemente care au colaborat la decăderea economică, și între acestea am putea înșira ca mai grevante: impozitarea nereală a venitelor comerciale și industriale, înmulțirea și majorarea taxelor de tot felul, care au continuat acțiunea de pauperizare generală a regiunei.”

Cum inflația nu înceta, în martie 1937, Carol semnează decretul de aplicare a Legii privind înființarea ”Comisiunilor speculei”, care la articolul 135, arată: In scopul de a reglementa raporturile dintre producatorii de materii prime agricole-vegetale sau animale-de o parte si industriile ce transforma aceste materii de alta parte, Ministerul Agriculturii si Domeniilor si Ministerul Industriei si Comertului vor institui-pe baza legii de fata-comisiuni speciale, pe categorii de industrii,(…) cu un mandat pe termen de trei ani. Comisiunile vor stabili si pretul produselor fabricate.

Comparând speculatorii cu un burete care absorb vlaga celor care muncesc, Nicolae Iorga le-a strigat celor din banca ministerială: ”Stoarceți acum buretele d-lor, chiar dacă ar fi să loviți și-n unele din instituțiile pe care vă rezimați ca partid; iar din ceea ce va realiza Statul prin impunerea speculanților, să se dea și funcționarilor putința de a trăi.

La rândul său, Vintilă Brătianu i-a răspuns lui Iorga ca specula este o cauză secundară a ”scumpetei” mijloacelor de existență, și că printre cauzele ei se numără emiterea ”fără măsură” a bonurilor de tezaur și importurile de mărfuri pe credit cu termen scurt de plată. sunt cauzele ei:

Situația în întreaga lume era complicată. Suntem înaintea marii crize din 1929-1933

„Preţurile alimentelor au ajuns la limite pe care cu greu şi le-ar fi putut închipui chiar şi cea mai largă fantazie”, spunea el.

Preţurile alimentelor şi ale articolelor celor mai necesare pentru trai au ajuns, aproape pretutindenea la limite pe care cu greu şi le-ar fi putut închipui chiar şi cea mai largă fantazie. Grâul, porumbul şi făina, aceste producte, menite să ne deie «pânea cea de toate zilele» au astăzi preţuri duble, faţă de cum aveau înainte.

Îmbrăcămintea şi încălţămintea este de două şi de trei ori mai scumpă ca mai înainte, iar încălzitul nu rămâne cu mult sub aceste limite.

Faţă de scumpetea insuportabilă a zilelor noastre, trebuie să se impună cruţarea cea mai extremă şi cumpătarea cea mai desăvârşită. Fiecare trebuie să-şi reducă trebuinţele traiului la strictul necesar, abandonând orice cheltuieli, cari astăzi nu sunt de absolută trebuinţă pentru existenţă., recomanda Brătianu

Îndeosebi se impune să ne reţinem dela orice distracţii şi plăceri, chiar şi dela cele mai nevinovate din trecut, pentrucă astăzi satisfacerea acestora pretinde astfel de cheltuieli, încât nu mai pot fi trecute cu vederea,a mai precizat el

Trebue pornită o mişcare generală, care să facă cu putinţă suportarea scumpetei pentru toţi intelectualii noştri, aşa după cum vedem că se face pretutindenea la noi şi în străinătate. (…)

Va trebui înainte de toate să se facă deosebirea între funcţionarii căsătoriţi şi familişti şi între cei neînsuraţi, fără familie, deosebire, care la stat, deşi s-a recunoscut de bună, din diferite motive, nu s-a putut aplica. Trebuinţele celor căsătoriţi şi familişti sunt cu mult mai mari, ca ale celorlalţi, spunea Brătianu

Prin aceasta nu voim să zicem, că traiul pentru cei neînsuraţi nu ar fi mai greu. Tot ce voim să scoatem la iveală este faptul, că un funcţionar neînsurat de ex. îşi poate impune cu mult mai mult cumpăt în cheltuielile sale decât un familist, la care cheltuielile sunt cu mult mai multe şi cu mult mai mari. Tocmai de aceea părerea noastră este, ca instituţiunile noastre să vină în ajutorul celor cu familie.