Sari direct la conținut

Explozii auzite în sudul Beirutului, după ce Israelul a avertizat că va ataca ținte Hezbollah. Sute de oameni și-au părăsit casele

HotNews.ro
Explozii auzite în sudul Beirutului, după ce Israelul a avertizat că va ataca ținte Hezbollah. Sute de oameni și-au părăsit casele
Explozii raportate in Beirut. Foto Profimedia

Sute de locuitori din Beirut și-au părăsit casele duminică noapte, în timp ce mai multe explozii s-au auzit în suburbiile din sudul orașului. Armata israeliană avertizase cu câteva ore înainte că va declanșa atacuri țintite asupra unor obiective care aparțin ramurii financiare a Hezbollah în Liban și a cerut rezidenților să evacueze zonele, potrivit The Guardian.

Mai mulți martori au declarat pentru Reuters că au văzut coloane dense de fum negru care se ridicau în aer în capitala Libanului după cel puțin 10 explozii. De asemenea, au raportat că o clădire situată în cartierul Chiyah din suburbiile sudice ale Beirutului a fost redusă la ruine, iar puţinele persoane aflate în zonă au fugit înainte de explozie, fără a se înregistra victime.

Potrivit martorilor, grupuri de oameni panicaţi au aglomerat străzile şi au provocat blocaje în trafic în unele părţi ale Beirutului, încercând să ajungă în cartiere considerate mai sigure.

Anterior exploziilor raportate, forțele de apărare israeliene (IDF) au avertizat populația să părăsească imediat zonele legate de Asociația Al-Qard Al-Hassan, despre care SUA au afirmat că este folosită de Hezbollah pentru a-şi gestiona finanţele și care are mai mult de 30 de filiale în Liban, dintre care 15 în zonele dens populate din centrul Beirutului şi în suburbiile sale.

Israelul şi-a intensificat campaniile militare atât în Gaza, cât şi în Liban, la câteva zile după ce uciderea liderului Hamas, Yahya Sinwar, reaprindea speranţele unei deschideri de negocieri pentru încetarea focului care să pună capăt unui conflict de mai bine de un an.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro