Sari direct la conținut

Maia Sandu, după alegeri: „Am câștigat corect într-o luptă nedreaptă. Dușmanii poporului nostru își doresc o Moldovă divizată și speriată”. Apel la dezbatere către rivalul Stoianoglo

HotNews.ro
Maia Sandu, după alegeri: „Am câștigat corect într-o luptă nedreaptă. Dușmanii poporului nostru își doresc o Moldovă divizată și speriată”. Apel la dezbatere către rivalul Stoianoglo
Maia Sandu. FOTO: Vadim Ghirda / AP / Profimedia

Președinta Maia Sandu a salutat luni victoria la limită în referendumul pentru aderarea la UE, a atras atenția asupra forțelor care au lansat „un atac asupra democrației moldovene”, prin încercarea de a cumpăra voturi, și a făcut un apel la alegători să sprijine parcursul proeuropean al țării și să nu le permită „bandiților” să revină la putere.

Maia Sandu a declarat luni că Republica Moldova „și-a salvat democrația și cursul spre progres”, într-o reacție la cald după rezultatele care au confirmat victoria taberei „DA” în referendumul pentru aderarea la UE, la o diferență de câteva mii de voturi.

„Am câștigat prima bătălie dintr-o luptă grea. Am luptat corect și am câștigat corect într-o luptă nedreaptă”, a spus Sandu.

Președinta a acuzat tentativele de cumpărare de voturi atribuite Rusiei și a subliniat că aceste acțiuni reprezintă „un atentat asupra democrației, un atentat asupra aspirației poporului nostru de a fi parte a familiei europene“.

„Dușmanii poporului nostru își doresc o Moldovă divizată, speriată, își doresc ca moldovenii să se îndoiască de puterea și unitatea lor. Bandiții care vor cu orice preț să revină la putere au vrut să folosească democrația ca pe o slăbiciune.”, a spus Sandu.

Președinta, care a câștigat primul tur de scrutin în fața rivalului propus de socialiști, Alexandr Stoianoglo, a subliniat că autoritățile trebuie să privească cu atenție unde au greșit și să învețe lecția.

„Sistemul de justiție nu a reușit să facă suficient pentru a combate furtul. Trebuie să corectăm unde am greșit și să învățăm lecția. „Am înțeles mesajul dumneavoastră, știu că trebuie să facem mai mult”, a spus Sandu.

Apel către alegători și contracandidați

Sandu a lansat și un apel către alegătorii care au votat pentru contracandidații din cursa prezidențială.

„Mă adresez către cetățenii care au votat pentru Ocravian Țîcu, Ion Chicu, Tudor Ulianovschi și Andrei Năstase. Mă adresez celor care l-au votat pe Renato Usatîi. Diferențele dintre politicieni să le lăsam pe după alegeri. (…) Toți cetățenii își doresc să trăiască într-o societate prosperă. Și cei optimiști și cei dezamăgiți ne dorim să trăim în libertate și pace și despre asta este Uniunea Europeană”, a spus ea.

„Vă rog să mă ajutați în următoarele două săptămâni, să spunem clar lucrurilor pe nume, să mobilizăm câți mai mulți cetățeni și să prevenim un dezastru”, a declarat Sandu.

De asemenea, președinta l-a chemat pe contracandidatul său, Alexandr Stoianoglo, la o „dezbatere serioasă”.

„Respect votul celor care și-au oferit încrederea în Dvs, în această săptămână trebuie să avem dezbatere serioasă. Echipa mea va lua legătură cu echipa dvs pentru a organiza această dezbatere”, a declarat Maia Sandu.

Mulțumiri diasporei

Majoritatea cetățenilor care locuiesc în Republica Moldova au votat NU la referendumul pentru aderarea la UE, victoria la limită a taberei DA fiind obținută mulțumită votului masiv pro-european al diasporei.

Datele oficiale au arătat că alegătorii de peste hotare au votat în proporție de aproape 80% pentru aderarea la UE. Iar Maia Sandu le-a mulțumit, luni.

„Sunt recunoscătoare tuturor cetățenilor care au mers la vot și au spus ce-și doresc pentru Moldova. Peste 1.560.000 de oameni au mers la secțiile de votare.“, a spus președinta.

„Diaspora a arătat că rămâne conectată la țară, indiferent la câte mii de km și-a făcut noua casă. Peste 240.000 de cetățeni au votat în afara țării și nu au lăsat soarta Republicii Moldova pe mâna celor care o vând”, a mai spus ea.

INTERVIURILE HotNews.ro