Sari direct la conținut

Ucraina susține că soldați nord-coreeni au ajuns deja pe frontul din Kursk. Putin nu neagă prezența lor în Rusia – VIDEO

HotNews.ro
Ucraina susține că soldați nord-coreeni au ajuns deja pe frontul din Kursk. Putin nu neagă prezența lor în Rusia – VIDEO
Vladimir Putin Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Serviciul militar de informaţii al Ucrainei (GUR) a anunţat joi că primele trupe din unităţi ale armatei nord-coreene trimise în Rusia sunt deja desfăşurate în provincia rusă Kursk, unde armata ucraineană a ocupat un teritoriu în urma unei ofensive surpriză lansate în august, transmit Reuters, AFP şi Agerpres.

„Primele unităţi ale armatei Coreei de Nord, care au fost instruite în taberele de antrenament din estul Rusiei, au sosit deja în zona de luptă”, a indicat GUR într-un comunicat. „Pe 23 octombrie 2024, apariţia lor a fost întregistrată în regiunea Kursk”, precizează serviciul ucrainean.

O sursă militară ucraineană declarase mai devreme în aceeaşi zi că aproximativ 2.000 de soldaţi nord-coreeni se deplasau pe teritoriul rus în direcţia graniţei cu Ucraina.

Potrivit ultimei declaraţii a serviciului militar de informaţii al Ucrainei, în Rusia au fost desfăşuraţi circa 12.000 de militari nord-coreeni, dintre care aproximativ 500 sunt ofiţeri şi trei generali, iar instrucţia acestor trupe este condusă în cinci baze militare. Vice-ministrul rus al apărării Iunus-Bek Ievkurov este responsabil cu procesul de instrucţie şi de adaptare a trupelor nord-coreene, mai precizează acelaşi serviciu ucrainean.

La o conferinţă de presă desfăşurat la finalul summitului BRICS găzduit de oraşul rus Kazan, preşedintele rus Vladimir Putin nu a negat prezenţa trupelor nord-coreene în Rusia.

Putin: „Dacă există imagini, atunci ele reflectă ceva”

Întrebat de un jurnalist despre imagini din satelit ce par să arate deplasarea unor unităţi nord-coreene pe teritoriul rus, Putin a replicat: „Imaginile sunt un lucru serios. Dacă există imagini, atunci ele reflectă ceva”.

Evitând un răspuns direct, el a susţinut că statele occidentale sunt cele care escaladează conflictul şi a indicat spre ajutorul militar oferit Ucrainei de Occident. Putin s-a referit de asemenea la ofiţerii şi instructorii occidentali care asistă trupele ucrainene. „Ştim cine este prezent acolo, din ce ţări europene membre ale NATO şi cum lucrează”, a completat preşedintele rus.

După ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi autorităţile sud-coreene au dat declaraţii repetate despre desfăşurarea unor soldaţi nord-coreeni în Rusia, SUA şi NATO au confirmat miercuri informaţia.

Washingtonul a subliniat însă că deocamdată nu este clară misiunea acestor trupe, dacă vor fi implicate de partea armatei ruse în războiul cu Ucraina şi dacă o asemenea angajare în luptă va fi pe frontul din interiorul Ucrainei sau numai pe cel din provincia rusă Kursk.

Serviciul Naţional de Informaţii (NIS) sud-coreean a estimat anterior la circa 3.000 numărul soldaţilor nord-coreeni trimişi în Rusia, adăugând că aceştia urmează activităţi de instrucţie pentru a fi introduşi în luptă şi au primit armament, uniforme şi acte de identitate ruseşti.

Coreea de Sud, un aliat apropiat al Washingtonului – acesta din urmă fiind principalul furnizor de ajutor militar pentru Ucraina în războiul cu Rusia -, a anunţat joi că va analiza „cu mai multă flexibilitate” ca înainte posibilitatea de a furniza la rândul ei arme Ucrainei în urma informaţiilor privind desfăşurarea de trupe nord-coreene în sprijinul Rusiei.

INTERVIURILE HotNews.ro