Sari direct la conținut

Atacurile israeliene în Iran „ar trebui să fie finalul”, afirmă un oficial american

HotNews.ro
Atacurile israeliene în Iran „ar trebui să fie finalul”, afirmă un oficial american
Șeful Statului Major General al Armatei Israeliene, locotenent-general Herzi Halvei, a comandat atacul asupra Iranului din centrul de comandă subteran al Forțelor Aeriene Israeliene împreună cu comandantul Forțelor Aeriene Israeliene, general-maior Tomber Bar. Sursă foto: Israel Mod / Zuma Press / Profimedia

Atacurile Israelului asupra unor ţinte militare din Iran par să fi fost un răspuns ţintit şi proporţional la atacurile anterioare ale Teheranului, cu risc scăzut de vătămare a civililor, a declarat un înalt oficial al administraţiei Biden, conform Reuters.

„În cazul în care Iranul alege să răspundă, suntem pe deplin pregătiţi să apărăm Israelul şi să sprijinim Israelul şi vor exista consecinţe dacă Iranul va lua această decizie nefericită”, a spus oficialul american. „Dar în ceea ce ne priveşte, acest schimb direct, acesta ar trebui să fie finalul”, a adăugat el, potrivit News.ro.

Oficialul a precizat că Statele Unite sunt informate privind ţintele specifice din Iran, dar a refuzat să comenteze altceva decât faptul că acestea sunt de natură militară.

„Avem mai multe canale de comunicare cu Iranul, directe şi indirecte”, a spus oficialul american. „Încercăm să evităm orice sentiment de comunicare defectuoasă, iar ei ştiu exact care este poziţia noastră cu privire la mai multe probleme, inclusiv pericolele şi riscurile comportamentului lor”.

Oficialul a spus că SUA „nu au participat la această operaţiune militară” şi că „preşedintele şi echipa sa de securitate naţională, desigur, au lucrat cu israelienii în ultimele săptămâni pentru a încuraja Israelul să aibă un răspuns care a fost direcţionat şi proporţional cu un nivel scăzut de riscă pentru populaţia civilă şi se pare că asta a fost exact ceea ce s-a întâmplat în această seară”.

Acesta ar trebui să fie sfârşitul schimburilor directe de tiruri între cele două ţări, a spus oficialul, adăugând că SUA au mai multe canale directe şi indirecte de comunicare cu Iranul, unde şi-au exprimat clar poziţia.

INTERVIURILE HotNews.ro