Sari direct la conținut

Adela Cojan, vicepreședinte CNAS: Medicina dentară din România a primit doar 0,33% din bugetul alocat asigurărilor sociale în 2020, deși incidența cariilor dentare este de 99%

HotNews.ro
Adela Cojan, Foto: CNAS
Adela Cojan, Foto: CNAS

​Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED) a organizat primul eveniment dedicat industriei de stomatologie, Forum PALMED – Viitorul medicinei dentare din România. Provocări și perspective. Reprezentanții clinicilor dentare private înscrise în PALMED vor lansa în urma acestor evenimente o platformă națională care va cuprinde acțiuni concrete necesare asigurării unei bune sănătăți dentare a românilor pe termen lung.

Evenimentul a reprezentat o dezbatere privind necesitatea existenței unui dialog deschis și eficient între actorii principali din domeniul medicinei dentare, autorități și specialiști, cu scopul dezvoltării unei relații de parteneriat între sectorul public și privat și găsirii de soluții la provocările cu care se confruntă, în prezent, stomatologia din țara noastră.

Printre cei peste 70 de participanți s-au numărat Andra Migiu – secretar de stat în Ministerul Sănătății, Adela Cojan – vicepreședinte Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Sas, președintele Colegiului Pacienților, reprezentanți ai centrelor universitare de specialitate, dar și ai cabinetelor private de stomatologie din România.

Astfel, au fost reprezentate grupul DENT ESTET, Rețeaua Clinicile Dr. Leahu, clinicile Profesor Dr. Barbu și Nord Vest Dental, din București, dar și numeroase alte clinici stomatologice din Iași, Brașov, Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Tulcea și Buzău.

„Ne concentrăm acum pe dezvoltarea rapidă a diviziei de stomatologie a patronatului, datorită nevoii de protejare a drepturilor pacienților – de informare și liberă alegere a tratamentului și instituției medicale în special. Din păcate, studiile arată că aproape jumătate din populația României nu merge nici acum la medicul stomatolog, principalele cauze fiind neimplicarea autorităților în ceea ce privește educarea pacienților cu privire la importanța igienei dentare, dar și lipsa banilor. Din acest motiv, ne propunem să impulsionăm Statul să crească substanțial sumele alocate pentru serviciile de medicină dentară, mai ales că industria noastră privată pune la dispoziția pacienților cele mai avansate tratamente”, a declarat Cristian Hotoboc, președintele PALMED.

Medicina dentară din România a primit doar 0,33% din bugetul alocat asigurărilor sociale în 2020, deși incidența cariilor dentare este de 99%

Medicina dentară continuă să fie Cenușăreasa asistenței medicale din România din punct de vedere al finanțării, a declarat Adela Cojan, vicepreședinte CNAS, prezentă la eveniment.

„Anul trecut, din total cheltuieli pentru asistența medicală în România, din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, medicina dentară a reprezentat doar 0,33%, în condițiile în care suntem pe ultimul loc în Europa la incidența cariilor dentare – 99%. Prioritatea de finanțare trebuie să reprezinte prevenția, drept pentru care am înaintat către Ministerul Finanțelor Publice o solicitare de suplimentare a bugetului pentru categoria 6-12 ani în acest sens. Asta, deși finanțarea sectorului sanitar nu depășește 5,2% din PIB în România, față de media europeană, care e cuprinsă între 9-11%.”, a precizat Adela Cojan.

„De asemenea, am observat o disproporție a repartizării contractelor de furnizare de servicii, din totalul de 4402 de contracte încheiate cu stomatologii din țară, doar 26% își desfășoară activitatea in mediul rural, în condițiile în care suntem țara din Europa cu cel mai mare grad de ruralizare”, a mai declarat vicepreședinta CNAS.

Apel la unitate pe o piață de stomatologie fragmentată

În România, numărul cabinetelor stomatologice se ridică la 15.650, de patru ori mai multe decât în anul 2000, din care 95% sunt private, potrivit INS. De altfel, piața privată de stomatologie este estimată la 2,1 miliarde de lei în 2020, aproape de 15 ori mai mare față de 2018, creșterea datorându-se, în principal, proceselor de digitalizare a industriei dentare moderne, arată datele prezentate la primul forum PALMED pentru stomatologie.

PALMED și-a propus să susțină astfel și industria de stomatologie, atât cabinetele individuale, clinicile și rețelele de stomatologie, cât și furnizorii medicali și a lansat un apel la crearea unei organizații puternice care să lupte pentru drepturile pacienților, dar și ale principalilor actori din medicina dentară privată.

„Doar astfel vom putea reprezenta împreună pacienții, fiind vocea acestora în fața Statului atunci când pacientul nu primește ceea ce are nevoie. Este pentru prima dată când liderii industriei se așază la aceeași masă pentru a susține împreună interesele pacientului. Prin această divizie de stomatologie vom colabora cu Ministerul Sănătății, Colegiul Medicilor și alte autorități responsabile pentru bunele practici, și pentru dezvoltarea sustenabilă a industriei, susținute deocamdată exclusiv din resurse private”, a precizat, la rândul său, Cristian Taban, director executiv DENT ESTET.

Sănătatea dentară, o problemă gravă în România: jumătate din români nu merg la dentist

Cel mai recent studiu Kantar, care analizează dinamica datelor pe ultimii trei ani, arată că jumătate dintre români nu merg la dentist, iar o treime nu-și duc nici copiii la medicul stomatolog, deși recomandările specialiștilor indică faptul că prima vizită la dentist trebuie să aibă loc la cel puțin 6 luni de la apariția primului dinte.

Dr. Ionuț Leahu, fondator Rețeaua Clinicile Dr. Leahu: „Am văzut că peste 70% din pacienți spun că nu au probleme dentare, ceea ce e imposibil, și vin prea târziu la stomatolog sau deloc. E nevoie de întreaga industrie, dar și de susținerea statului pentru a aduce pacientul la dentist. Am răspuns invitației PALMED de a ne alătura acestui proiect ambițios, alături de ceilalți colegi din industrie, tocmai pentru a impulsiona consolidarea acesteia și pentru a găsi împreună soluții de a crește accesul la servicii de calitate pentru toți pacienții din România, care suferă de pe urma subfinanțării cronice a sistemului. Stomatologia e cea mai dezbinată ramură a medicinii, nu doar la noi, ci în toată lumea.”

Forumul PALMED – un apel la dialog eficient și uniune în beneficiul pacienților din România

Reprezentanții clinicilor dentare private înscrise în PALMED vor lansa în urma acestor evenimente o platformă națională care va cuprinde acțiuni concrete necesare asigurării unei bune sănătăți dentare a românilor pe termen lung. Printre aceste acțiuni se numără:

• dublarea bugetului CNAS pentru serviciile medicale stomatologice

• creșterea numărului de membri PALMED din domeniul medicinei dentare din România

• inițierea de campanii de informare națională cu mesaje de interes public, privind importanța igienei dentare în asigurarea unei bune sănătăți dentare, cu efecte asupra sănătății generale a populației

• susținerea drepturilor medicilor de a-și informa pacienții, dar și a drepturilor pacienților de a fi informați, de a avea acces la servicii stomatologice de calitate și de a-și alege furnizorul de servicii medicale.

În prezent, nouă clinici stomatologice sunt afiliate PALMED, acestea însumând afaceri de 158 de milioane de lei, adică 7,5% din totalul pieței de stomatologie.

Evenimentul, primul din seria organizată de PALMED, a reunit peste 70 de participanți – reprezentanți ai autorităților, ai clinicilor dentare private, investitori, furnizori medicali și jurnaliști.

___________

PALMED, organizație non-guvernamentală proactivă, e principalul promotor care sustine furnizorii privati de servicii medicale din Romania si dreptul pacientilor la servicii medicale de calitate la un pret accesibil. Patronatul a fost înființat în 2007 și are 66 de membri: clinici și spitale private de medicină generală, laboratoare de analize medicale, laboratoare de imagistică, clinici de stomatologie, situați în toate regiunile României.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro