Alegeri SUA 2024. Acestea sunt cele mai probabile scenarii privind victoria în scrutinul de azi: „Atât de plauzibil încât ar fi trebuit să pară evident”
The New York Times prezintă patru scenarii pentru felul în care ar putea decurge alegerile din SUA 2024. Două vizează victorii clare pentru Donald Trump, respectiv Kamala Harris, iar alte două iau în calcul un scrutin strâns și o repetare a scenariilor din 2020 și 2022.
Iată patru scenarii pentru ceea ce s-ar putea întâmpla în aceste alegeri. Toate sunt plauzibile – atât de plauzibile încât fiecare ar putea părea evident, în retrospectivă, scrie cotidianul american.
Victoria clară a lui Harris
Dacă Kamala Harris obține o victorie clară, asta înseamnă că ar fi trebuit să ne așteptăm la asta de la bun început.
Democrații au câștigat alegeri după alegeri de la victoria surprinzătoare a lui Trump în 2016. L-au învins pe acesta în 2020, au excelat în alegerile speciale și au obținut rezultate peste așteptări în alegerile de la mijlocul mandatului.
Da, electoratul se ferește de status quo, dar regulile obișnuite nu s-au mai aplicat după insurecția de la 6 ianuarie și după decizia Curții Supreme de a anula dreptul constituțional la avort.
Ar putea fi repudiat Trump printr-o înfrângere decisivă? Este greu de exclus. În primul rând, există o șansă ca sondajele de opinie să fi supracompensat eșecul lor de a-i include pe susținătorii săi în alegerile recente.
Iar forța lui Trump nu este chiar atât de stabilă. El trebuie să convingă alegătorii tineri, negri și hispanici să iasă la vot și să voteze pentru un candidat foarte diferit de cel pe care l-ar fi votat în trecut. Dacă nu o fac, dacă ei se îndreaptă spre Harris, atunci lucrurile vor sta foarte rău pentru republicani, crede New York Times.
Nu ar fi nevoie de mult timp pentru a înțelege că Harris va câștiga. Dacă ar depăși cu doar două puncte procentuale cifrele din sondaje, ea ar câștiga mult peste 300 de voturi în Colegiul Electoral.
Sâmbătă seară, ultimul sondaj Selzer/Des Moines Register din Iowa a sugerat că acest lucru s-ar putea întâmpla.
Dacă Harris va beneficia de marjele obișnuite pentru democrați în rândul alegătorilor tineri, negri și hispanici, așa cum beneficiază de votul alegătorilor albi mai în vârstă, dintr-o dată există premisele unei victorii clare.
Ultimele sondaje de opinie New York Times/Siena au arătat o tendință pozitivă pentru Harris printre exact aceste grupuri.
Scenariul 2020
Nimic nu ar fi mai puțin surprinzător decât un scrutin strâns în toate statele cheie, cu puține schimbări față de cel de acum patru ani.
Trump este pe buletinul de vot pentru a treia oară consecutiv. Alegătorii ar putea să ezite, dar este ușor de văzut cum ar putea vota în mare parte la fel ca data trecută, oferind un rezultat foarte asemănător cu cel din 2020.
Asta este în esență ceea ce arată sondajele de astăzi: un mic decalaj de un punct sau două în aceleași șapte state în care Biden și Trump au terminat la câteva puncte unul de celălalt în urmă cu patru ani.
Cursa din 2020 a fost atât de strânsă în Colegiul Electoral încât nu ar fi nevoie de prea multe schimbări pentru o răsturnare a rezultatului
Chiar și o scădere modestă a sprijinului sau a participării la vot pentru Harris în rândul alegătorilor tineri, negri sau hispanici ar putea fi suficientă pentru a-l aduce pe Trump în frunte.
Biden a câștigat Georgia, Arizona și Wisconsin cu mai puțin de un punct – în cazul unei repetări a scenariului din 2020, Harris ar avea nevoie de cel puțin unul dintre aceste state pentru a se impune.
Scenariul 2022
Dintre cele patru scenarii, poate că acesta este cel mai greu de prevăzut. Din punct de vedere istoric, nu există prea multe motive să considerăm că alegerile de la mijlocul mandatului, pentru Congres, au o valoare predictivă mare pentru următoarele alegeri prezidențiale.
Cu toate acestea, sondajele sugerează că alegerile din 2024 ar putea semăna mai mult cu cele din 2022 decât cu cele din 2020: alegeri în care diferite state, regiuni și grupuri demografice se schimbă semnificativ, dar în direcții diferite.
În primul rând, sondajele naționale arată o cursă mult mai strânsă decât în urmă cu patru ani, chiar dacă Harris rămâne competitivă în principalele state cheie. Acest lucru s-a întâmplat și în alegerile intermediare din 2022, când republicanii au câștigat votul popular, dar au avut dificultăți în statele-cheie.
Pe de altă parte, multe sondaje arată că Trump se descurcă bine în aceleași locuri în care republicanii au excelat în alegerile parțiale, cum ar fi New York și Florida. În schimb, Harris arată mai multă reziliență în statele relativ albe din nord, unde democrații au excelat în 2022.
De ce ar fi fost alegerile de la mijlocul mandatului un semn prevestitor al schimbării hărții electorale?
Au fost primele alegeri după pandemie și toate frământările care au urmat – inclusiv 6 ianuarie, sfârșitul dreptului constituțional la avort, dezbaterea despre „politica woke”, o creștere a criminalității și creșterea prețurilor, scrie New York Times.
Multe dintre aceste probleme au fost, de asemenea, profund personale, de la închiderea școlilor și vaccinul COVID până la creșterea prețurilor.
Spre deosebire de multe dezbateri politice naționale, multe dintre aceste probleme au fost abordate diferit de la stat la stat.
Sau poate că Harris se descurcă într-adevăr foarte bine în state precum Iowa sau Nebraska, unde alegătorii s-au concentrat asupra exceselor republicanilor și asupra interdicțiilor privind avortul, chiar dacă succesul democraților în Wisconsin și Michigan a contribuit în mod ciudat la scoaterea avortului din discuție.
Un alt factor: campania.
În timp ce alegătorii de orientare democrată își pot exprima frustrarea față de status quo votând în New York sau California, alegătorii din Pennsylvania sau Michigan ar putea avea o perspectivă diferită.
În aceste state-cheie, democrații au cheltuit milioane de euro pe reclame, au bătut la mii de uși, iar alegătorii înșiși cunosc miza.
Într-un moment în care democrații se bazează pe faptul că alegătorii își vor lăsa deoparte frustrările față de status quo, poate că tocmai campania este ceea ce ar putea face ca aceste zone să fie diferite de restul țării.
Concluzia este în orice caz aceeași: alegeri foarte strânse în care oricare dintre părți poate câștiga.
Luăm în considerare faptul că republicanii au câștigat votul popular pentru Camera Reprezentanților în statele care valorează mai mult de 270 de voturi electorale în 2022, chiar dacă democrații au câștigat cursele cheie pentru Senat.
Totuși, diferențele dintre scenariile 2020 și 2022 sunt importante.
În scenariul din 2022, Harris ar avea șanse mult mai mici de a câștiga votul popular. De asemenea, ea s-ar putea confrunta cu o provocare mai mare în statele relativ diverse din zona Sun Belt, precum Georgia sau Arizona.
Fără acestea, șansele ei s-ar reduce la a câștiga în Michigan, Wisconsin și Pennsylvania. Este posibil, dar este o misiune dificilă.
Realinierea
Dacă Trump va obține o victorie importantă, ar fi trebuit, de asemenea, să ne așteptăm la asta de la bun început.
Pe hârtie, aceste alegeri ar trebui să fie o victorie republicană. La urma urmei, rata de aprobare a președintelui Biden este blocată la 30%, alegătorii sunt convinși că țara se îndreaptă într-o direcție greșită și nu cred că economia este într-o formă bună.
Acestea sunt cifre slabe pentru partidul președintelui, iar partidele aflate la putere au fost răsturnate în alegeri după alegeri în întreaga lume.
Semnele unei victorii republicane au apărut de ani de zile. Pentru prima dată din 2004, sondajele de cea mai bună calitate arată că republicanii au un avantaj.
Cifrele privind înregistrarea partidelor au înregistrat, de asemenea, o tendință semnificativă în favoarea republicanilor, republicanii înregistrați fiind pe punctul de a-i depăși numeric pe democrați în cadrul electoratului din noiembrie în multe state cheie: Pennsylvania, Carolina de Nord, Arizona și Nevada.
Deși democrații s-au descurcat bine în recentele alegeri cu participare redusă la vot, acest lucru s-a datorat în principal sprijinului lor în rândul alegătorilor cu participare ridicată la vot.
Este mai probabil ca baza mai dezangajată a lui Trump să voteze mai mult azi.
Și, într-adevăr, în fiecare stat, votul anticipat este mult mai republican decât a fost în trecut. Democrații speră să compenseze cu o prezență mai mare la vot în ziua alegerilor decât în ultimele cicluri, dar dacă nu o fac, alegerile ar putea deveni rapid o veste bună pentru Trump.
Nu, sondajele nu arată o victorie clară a lui Trump, dar ce ar putea fi mai puțin surprinzător decât faptul că sondajele îl subestimează pe Trump, la fel cum au făcut-o în 2016 sau 2020?
Este „realiniere” un cuvânt prea puternic? Dacă vorbim strict despre 2024, atunci da. Ar fi mai corect să numim o victorie decisivă a lui Trump un „scrutin al schimbării”, precum 1992 sau 2008.
Dar dacă cele trei alegeri ale lui Trump sunt privite în ansamblu, cuvântul „realiniere” ar trebui să facă parte din conversație, crede New York Times.
Ascensiunea populismului conservator al lui Trump a transformat politica americană. A redefinit conflictul politic de bază dintre cele două partide.
A condus la schimbări demografice majore, mai întâi prin faptul că Trump a înregistrat câștiguri uriașe în rândul clasei muncitoare albe și acum în rândul alegătorilor de altă culoare, în timp ce democrații au câștigat în rândul absolvenților de facultate albi.
În cazul în care aceste schimbări vor persista și după dispariția lui Trump, istoricii ar putea spune că rezultatul din 2024 a fost punctul culminant al realinierii populiste pe care a declanșat-o în urmă cu un deceniu.