Probleme pentru comisarul desemnat de Ungaria: Nu s-a întrunit o majoritate pentru validarea sau respingerea candidaturii
Oliver Varhelyi, propunerea de comisar european desemnat pentru sănătate publică şi bunăstarea animalelor, va primi întrebări suplimentare de la coordonatorii grupurilor din comisiile de mediu şi de agricultură din Parlamentul European după ce audierea de joi s-a finalizat fără o concluzie, relatează Agerpres.
Adresarea de întrebări suplimentare face parte din procedura de audiere a comisarilor desemnaţi. În situaţia în care atunci când se reunesc după audieri coordonatorii de grupuri din comisiile competente nu întrunesc o majoritate de două treimi din membrii comisiilor pentru validarea sau respingerea candidatului, ei pot cere informaţii suplimentare prin intermediul unor întrebări scrise.
Ei pot de asemenea să reia audierea, caz în care este necesar acordul prealabil al Conferinţei preşedinţilor. Noua audiere poate dura maximum o oră şi jumătate, în caz că va fi solicitată. Varhely a fost pentru prima dată miercuri seară.
După ce va primi întrebările, comisarul european are la dispoziţie 24 de ore pentru a răspunde. Luni, 11 noiembrie, comisiile se vor reuni din nou pentru evaluarea răspunsurilor.
Nemulțumiri privind activitatea lui Varhelyi
Oliver Varhelyi a fost criticat miercuri seară de mai mulţi eurodeputaţi pentru faptul că ţara sa, Ungaria, a încălcat principiul solidarităţii europene în timpul pandemiei de COVID-19, când a autorizat vaccinul rus Sputnik şi vaccinurile din China.
„Spuneţi-ne cum putem să avem încredere în dumneavoastră pentru acest portofoliu atunci când ţara dumneavoastră a fost singura ţară (membră) care a autorizat vaccinul Sputnik şi vaccinurile din China. Asta, practic, a fost o ocolire a solidarităţii europene. Mai departe, cum veţi susţine valorile europene şi solidaritatea în domeniul sănătăţii, mai ales în crizele sanitare, mai ales dacă Ungaria doreşte să ocolească protocoalele ştiinţifice în favoarea unor tratamente neautorizate?”, a întrebat eurodeputatul Vlad Voiculescu, grupul Renew Europe.
Oliver Varhelyi a răspuns că, în cazul în care va fi confirmat, se va baza pe munca Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) şi s-a declarat convins că siguranţa şi eficacitatea vaccinurilor sunt cel mai bine garantate de către EMA.
„Aceasta este convingerea mea şi aceasta este linia pe care o voi urma în calitate de comisar. Este foarte clar că, dacă vom avea o pandemie, suntem mult mai bine pregătiţi decât data trecută. (…) Din nefericire, pandemia de COVID ne-a luat pe toţi prin surprindere şi a durat un timp până când statele membre şi-au dat seama cum să conlucreze. Însă faptul că am avut vaccinuri la un an şi jumătate după ce a apărut această boală este fără precedent. N-am mai văzut aşa ceva în istoria omenirii şi toate statele membre au participat la acest efort, inclusiv ţara mea”, a spus comisarul european desemnat.