Sari direct la conținut

Un bărbat care a ieşit din maşină pentru a repara o pană pe autostradă a fost lovit mortal de un camion

HotNews.ro
Autospecială SMURD. Foto: Vlad Ispas | Dreamstime.com
Autospecială SMURD. Foto: Vlad Ispas | Dreamstime.com

Tragedia a avut loc vineri dimineața pe autrostradă, între Arad și Timișoara, potrivit Agerpres. Echipajele medicale sosite la faţa locului au constatat decesul din cauza rănilor „incompatibile cu viaţa”.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, accidentul a avut loc pe A1 sens de mers de la Arad la Timişoara, fiind trimis la faţa locului un echipaj cu o ambulanţă SMURD Terapie Intensivă Mobilă.

„La sosirea echipajului medical a fost identificată o victimă, un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani care, din nefericire, prezenta leziuni incompatibile cu viaţa”, a transmis ISU.

Martori de la faţa locului au declarat că victima ieşise din maşină pentru a repara o pană, însă a fost acroşată de un camion cu semiremorcă.

Poliţiştii fac cercetări într-un dosar de ucidere din culpă.

Sursă foto: Dreamstime

INTERVIURILE HotNews.ro