Sari direct la conținut

USR publică propriul sondaj, cu Simion aproape de Ciolacu, și acuză PNL că manipulează. Sondaj Verifield versus sondaj CURS / Ce candidat pierde jumătate din procente

HotNews.ro
USR publică propriul sondaj, cu Simion aproape de Ciolacu, și acuză PNL că manipulează. Sondaj Verifield versus sondaj CURS / Ce candidat pierde jumătate din procente
Colaj Hotnews. Foto: Inquam Photos

USR a publicat vineri un sondaj realizat de Verifield în perioada 1-6 noiembrie, care arată că dacă duminica aceasta ar avea loc alegeri prezidențiale, Marcel Ciolacu și George Simion ar merge în finala pentru Cotroceni, iar Elena Lasconi s-ar clasa pe locul 3. Față de sondajul CURS dat publicității joi, prezidențiabilul PNL, Nicolae Ciucă, pierde jumătate din procente.

Sondajul a fost făcut de Verifield la comanda USR, în perioada 1-6 noiembrie, prin metoda CATI (telefonic), pe 1.064 de respondenți, și arată ca Elena Lasconi este candidatul de dreapta cotat cu cele mai multe șanse. Eroarea maximă admisă a datelor este de +/-3%, la un grad de încredere de 95%.

Conform sondajului USR, Marcel Ciolacu (25,9%) și George Simion (21,2%) ar ajunge în finala prezidențială, în timp ce Lasconi ocupă locul 3, cu 15,7%. Aceștia sunt urmați de Mircea Geoană (13,2%) și Nicolae Ciucă (8,5%).

Partidul condus de Elena Lasconi susține că „sondajele făcute de USR cu una dintre cele mai serioase case de sondare din România, care a previzionat corect rezultatele electorale în trecut, arată ca Nicolae Ciucă nu are nicio șansă de a ajunge în turul 2”.

USR susține că sondaje făcute de formațiunea politică în ultimele săptămâni nu indică posibilitatea ca liderul PNL, Nicolae Ciucă, să ocupe locul 3 sau 4 în competiția pentru Cotroceni.

„Ceea ce face PNL în această campanie electorală este o manipulare grosolană. Știu și ei, știm și noi, Nicolae Ciucă nu are șanse de a intra în turul 2 și voturile care merg către domnia sa se vor pierde. Îndemn electoratul de dreapta să voteze candidatul cu cele mai mari șanse de a strica jocurile lui Marcel Ciolacu. Am cele mai mari șanse de a intra în turul 2 și orientarea rațională a electoratului de dreapta către votul cu adevărat util este singura soluție pentru a avea șansa de schimbare reală”, a afirmat Elena Lasconi, președinta și candidata USR la alegerile prezidențiale, într-un comunicat de presă transmis vineri.

Verifield a realizat și în primăvara acestui an mai multe sondaje înainte de alegerile locale din iunie, la comanda lui Nicușor Dan, care arătau că primarul general al Capitalei ar urma să fie reales în funcție cu peste 46% din voturi. Scorul dat de celelalte sondaje pentru Nicușor Dan era mai mic cu peste 10 puncte procentuale.

Casa de sondare este deținută de Verifield SRL, unde Ecaterina Ene este asociat unic și administrator, potrivit datelor de pe Termene.ro.

Cifrele din sondajul CURS

Acuzațiile vin în contextul sondajului CURS dat publicității joi, care arăta că Elena Lasconi era cotată cu 12%, ocupând locul 4, în timp ce Nicolae Ciucă cu 17 procente. George Simion ar acumula același număr de voturi ca liderul PNL. În același sondaj, independentul Mircea Geoană este creditat cu doar 9% – unul dintre cele mai mici scoruri cu care acesta a apărut în sondajele din ultima vreme.

Cercetarea CURS a fost realizată în perioada 30 octombrie-5 noiembrie, pe un eșantion de 1067 de persoane, prin chestionare aplicată față în față și are o marjă de eroare de +-3%, la un nivel de încredere de 95%. Casa de sondare este deținută de Iosif Buble, soțul deputatei PSD Diana Tușa.

INTERVIURILE HotNews.ro