Sari direct la conținut

Revenirea lui Trump va avea un impact puternic asupra UE. O analiză Goldman Sachs estimează cu cât va încetini economia europeană

HotNews.ro
Revenirea lui Trump va avea un impact puternic asupra UE. O analiză Goldman Sachs estimează cu cât va încetini economia europeană
Donald Trump și JD Vance la Palm Beach Convention Center din Florida, în timpul numărării voturilor, 6 noiembrie 2024. Foto: Evan Vucci / AP / Profimedia

O analiză a Goldman Sachs avertizează că revenirea lui Donald Trump la Casa Albă va avea un impact economic puternic asupra Europei, atât din cauza probabilității unor taxe vamale extrem de dure, cât și din cauza costurilor fiscale ale creșterii cheltuielilor pentru apărare, scrie Financial Times.

Economiștii băncii de investiții și-au redus prognoza de creștere a zonei euro pentru 2025 de la un nivel deja pesimist de 1,1% la 0,8%. Conform Goldman Sachs, economia Marii Britanii va crește și ea cu doar 1,4%, în scădere de la o previziune anterioară de 1,6%. Previziunile pentru 2026 au fost, de asemenea, reduse.

Previziunile Goldman, scrie Financial Times, se bazează doar pe perspectiva unor taxe vamale mai limitate și mai bine direcționate (în primul rând asupra exporturilor europene de automobile), mai degrabă decât pe taxele generale de 10% propuse de Trump în campanie. Dacă acestea s-ar materializa, impactul asupra creșterii ar fi mult mai mare – un punct procentual pentru zona euro.

„În timp ce taxele vamale generale de 10% propuse reprezintă un risc clar, așteptările noastre sunt ca Trump să impună un set mai limitat de taxe, vizând în principal exporturile de automobile”, spune analiza băncii.

„Acestea fiind spuse, activitatea noastră a arătat că amploarea reală a creșterii taxelor ar putea avea mai puțină importanță pentru creșterea economică decât incertitudinea creată de politica comercială”, precizează Goldman Sachs.

Realegerea lui Trump, mai spune analiza, va duce probabil la creșterea cheltuielilor pentru apărare și la presiuni de securitate pentru Europa. Cu toate acestea, orice creștere economică rezultată va fi probabil limitată, printre altele, din cauza deficitelor mai mari și a efectelor negative asupra încrederii, din cauza riscului geopolitic ridicat.

Luate împreună, analizele Goldman Sachs indică o scădere de 0,5% a PIB-ului real în zona euro, variind de la 0,6% în Germania la 0,3% în Italia, cu o scădere moderată de 0,4% în Regatul Unit. Cea mai mare parte a impactului asupra creșterii economice se va materializa în 2025, anticipează banca.

Analiza sugerează că efectele asupra inflației în Europa ale agendei politice a lui Trump vor fi probabil reduse, deoarece presupune că economiile europene vor lua măsuri de retorsiune împotriva taxelor vamale limitate ale SUA în scenariul de bază, iar cererea mai slabă limitează orice presiuni inflaționiste rezultate.

INTERVIURILE HotNews.ro