Sari direct la conținut

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews.ro
Mașină de poliție, Foto: Inquam Photos - Virgil Simionescu
Mașină de poliție, Foto: Inquam Photos - Virgil Simionescu

Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online.

Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una dintre maşini merge pe şosea, cealaltă pe trotuar, relatează News.ro.

„În urma apariţiei unor imagini în care o autospecială de poliţie circula pe trotuarul unei străzi din Cluj-Napoca, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj a demarat verificări pentru a stabili toate circumstanţele acestui eveniment. În cazul în care se vor identifica încălcări ale legislaţiei în vigoare, vor fi aplicate măsurile legale corespunzătoare”, a transmis marţi seară Poliţia Cluj.

În imaginile postate pe Facebook se vede cum o maşină de poliţie merge pe trotuar, iar alta pe şosea.

„Abia îi vezi o dată la două săptămâni şi când îi vezi ei fac numai tâmpenii. Aţi văzut că a venit ăla pe trotuar frate. Abia a încăput printre stâlpişorii ăia doi, dar el a venit pe trotuar, printre oameni (…) poliţistul ăla cu maşina care a mers pe bandă a început să râdă, frate, de ăla care a mers pe trotuar (…) Mor oamenii pe drum, dar na, noi ne distrăm”, a afirmat cel care a filmat.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro