Sari direct la conținut

Alegeri SUA 2024. Republicanii câștigă și Camera Reprezentanților, potrivit estimărilor / Donald Trump va avea control deplin asupra guvernului 

HotNews.ro
Alegeri SUA 2024. Republicanii câștigă și Camera Reprezentanților, potrivit estimărilor / Donald Trump va avea control deplin asupra guvernului 
Șepci cu numele lui Donald Trump Foto: SOPA Images Limited / Alamy / Alamy / Profimedia

Republicanii vor păstra controlul asupra Camerei Reprezentanţilor, potrivit proiecţiilor pe care le fac miercuri CNN, NBC şi institutul Edison. Această ultimă victorie le oferă republicanilor un control deplin asupra guvernului federal, având Casa Albă şi majoritate asigurată în ambele camere ale Congresului, scrie News.ro. 

De asemenea, este de aşteptat ca rezultatul prognozat pentru Camera Reprezentanţilor să consolideze poziţia preşedintelui acestei camere, Mike Johnson, în cadrul Partidului Republican, după un mandat în care s-a confruntat cu critici frecvente din partea aripii ultraconservatoare.

Astfel, Partidul Republican al preşedintelui ales Donald Trump va controla ambele camere ale Congresului atunci când acesta îşi va prelua mandatul în ianuarie, permiţându-i să promoveze un program de reducere a impozitelor şi de restrângere a guvernului federal.

Republicanii vor avea cel puţin cele 218 voturi necesare pentru a controla Camera Reprezentanţilor, care are 435 de locuri, au estimat CNN, NBC şi Institutul Edison, în condiţiile în care mai sunt de numărat voturile din nouă circumscripţii.

În Senat, republicanii şi-au asigurat deja o majoritate de cel puţin 52 de locuri din cele 100. 

În timpul primului său mandat prezidenţial, în perioada 2017-2021, cea mai mare realizare a lui Trump a fost reducerile fiscale radicale, care urmează să expire anul viitor. Această legislaţie, precum şi legea privind infrastructura semnată de preşedintele democrat Joe Biden, în valoare de 1.000 de miliarde de dolari, au fost adoptate în perioade în care partidele lor controlau ambele camere ale Congresului.

În schimb, în ultimii doi ani de guvernare divizată, Biden a avut puţin succes în adoptarea legislaţiei, iar Congresul s-a străduit să îşi îndeplinească cea mai elementară funcţie, aceea de a furniza banii necesari pentru a menţine guvernul funcţional.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro