Avertismentul sumbru al șefului diplomației europene, la finalul mandatului său: Europa încă nu a înțeles limbajul puterii
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, are acest sfat pentru blocul comunitar, la finalul mandatului său de cinci ani: „Fiți uniți și începeți să luați decizii mai repede, altfel nu veți fi luați în serios ca actor geopolitic”, scrie luni Politico.
„Dacă nu sunteți uniți, nu vă puteți arăta puterea. (…) Nu puteți pretinde că sunteți o putere geopolitică dacă vă ia săptămâni și luni pentru a acționa”, le-a spus diplomatul spaniol jurnaliștilor, în drum spre ultima reuniune a Consiliului Afaceri Externe (CAE) pe care o va prezida din postura de șef al diplomației europene.
„Ultimul meu apel către colegi: Fiți mai uniți, luați decizii mai repede. Evenimentele nu vă așteaptă”, a adăugat Josep Borrell.
Afirmațiile lui Borrell vin în contextul în care Uniunea Europeană se pregătește pentru revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, Rusia își intensifică războiul împotriva Ucrainei, iar conflictul din Orientul Mijlociu continuă.
„La începutul mandatului meu am spus că trebuie să învățăm să folosim limbajul puterii”, a spus Borrell. „Pentru a folosi limbajul puterii, trebuie să fim uniți”, a continuat el.
Cel mai important diplomat al UE urmează să prezinte, la ultima sa prezență la Consiliul de Afaceri Externe, o propunere de sancționare a Israelului pentru războaiele purtate împotriva grupării islamiste palestiniene Hamas și împotriva organizației șiite Hezbollah, în Fâșia Gaza și, respectiv, în Liban.
Borrell urmează să fie succedat la șefia diplomației europene de către fostul premier estonian Kaja Kallas, aceasta așteptând în prezent să fie confirmată în funcție de către Parlamentul European.