Sari direct la conținut

Scindare în Germania cu privire la furnizarea rachetelor cu rază lungă Ucrainei. Scholz spune „nein” livrării de Taurus, dar Berlinul va livra drone capabile să lovească pe teritoriul rus

HotNews.ro
Scindare în Germania cu privire la furnizarea rachetelor cu rază lungă Ucrainei. Scholz spune „nein” livrării de Taurus, dar Berlinul va livra drone capabile să lovească pe teritoriul rus
Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski va discuta despre Planul Victoriei cu cancelarul Germaniei Olaf Scholz. FOTO: Andreas Stroh / Zuma Press / Profimedia

Germania a spus luni că își menține decizia de a nu furniza Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune, Taurus, a declarat luni un purtător de cuvânt al guvernului german, după ce Washingtonul și-a dat acordul ca armele fabricate în SUA să fie folosite pentru a lovi adâncul Rusiei, relatează Reuters și Politico. Totodată, Berlinul a anunțat că va livra Kievului drone sofisticate, care au capacitatea de a lovi teritoriul rus, fiind capabile să acţioneze pe o distanţă de „30, 40 km”.

Decizia administrației Biden de a permite Ucrainei să folosească rachete americane cu rază lungă de acțiune – ATACMS – pentru a lovi ținte în interiorul Rusiei nu a avut „niciun efect” asupra lui Scholz. 

„Decizia cancelarului rămâne neschimbată”, a declarat purtătorul de cuvânt la o conferință de presă la Berlin.

„Există anumite limite pentru cancelar”, a spus purtătorul de cuvânt. „Nu vrea ca aceste arme cu rază lungă să fie livrate”, a adăugat acesta.

Germania este al doilea cel mai mare donator de ajutor militar al Ucrainei după SUA, dar Scholz a refuzat să echipeze Ucraina cu rachete Taurus cu rază lungă de acțiune de fabricație germană, temându-se de o escaladare a conflictului cu Rusia.

Sursele Reuters au indicat că primele atacuri ale Ucrainei cu rază lungă de acțiune vor avea loc în zilele următoare, fără însă a preciza detalii din cauza preocupărilor legate de securitate.

Primele lovituri în profunzime ar putea fi făcute cu rachete ATACMS, care au o rază de acțiune de până la 306 km.

În 31 august, SUA și-au dat acordul ca Ucraina să lovească, cu rachete ATACMS, ținte rusești de la graniță, dar nu și adâncul țării invadatoare, de teama unei escaladări. 

Schimbarea de atitudine a SUA vine după ce Rusia a adus trupe terestre nord-coreene pentru a-și suplimenta forțele, o situație care a provocat îngrijorare la Washington și Kiev.

Totodată, vine după ce președintele ales Donald Trump s-a angajat să încheie un acord de pace imediat după preluarea mandatului, stârnind temeri la Kiev că ar putea presa Ucraina să facă concesii nedorite. Mișcarea SUA va permite, de asemenea, forțelor ucrainene să folosească rachete cu rază lungă de acțiune furnizate de Regatul Unit și Franța pentru a lovi Rusia.

SUA și Germania și-au coordonat sprijinul îndeaproape de la invazia pe scară largă a Rusiei din 2022, Scholz așteptând adesea ca președintele american Joe Biden să facă prima mutare.

Dar de această dată, Scholz, care a refuzat în mod repetat să trimită rachete Taurus, este puțin probabil să își schimbe atitudinea, scrie Politico.

Înaintea alegerilor din 23 februarie, el își axează campania pe mesajul că el este alegerea sigură atunci când vine vorba de a preveni scăparea de sub control a războiului.

Ministrul lui Scholz care laudă SUA pentru decizia sa

Alți lideri politici din Germania au lăudat mișcarea SUA, printre care și ministrul german de externe Annalena Baerbock, membru al Verzilor. „Se știe de mult că [partidul meu] vede acest lucru în același mod ca și partenerii noștri din Europa de Est, britanicii, francezii și americanii”, a declarat ea pentru un post de radio public german. „Este în cadrul dreptului internațional”.

Și ecologistul Robert Habeck, în prezent vicecancelar şi ministru al economiei în cabinetul Scholz, are aceeaşi părere ca ministra de externe, potrivit RFI. Într-un interviu, difuzat duminică de televiziunea publică (ARD), după încheierea lucrărilor congresului naţional al ecologiştilor care l-a nominalizat pentru funcţia de viitor cancelar, Habeck şi-a reiterat poziţia, răspunzând cu un scurt „da” la întrebarea referitoare la furnizarea de rachete Taurus. 

Friedrich Merz, care conduce Uniunea Creștin Democrată și favorit să preia funcția de cancelar, l-a criticat, de asemenea, pe Scholz pentru că a refuzat să livreze Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune și a spus că ar fi dispus să facă acest lucru dacă va prelua mandatul.

Vineri, Scholz a vorbit la telefon cu președintele rus Vladimir Putin timp de aproximativ o oră, în ceea ce a fost primul schimb direct între cei doi lideri în aproape doi ani.

În loc de rachete Taurus, drone sofisticate, cu autonomie mare

Ministrul german al Apărării Boris Pistorius a confirmat în esență planurile ca Germania să livreze în schimb pe scară largă de drone kamikaze către Ucraina, care au autonomie mare în condiții de război electronic și pot lovi efectiv ținte îndepărtate, scrie AFP și Ukrainska Pravda

„Este vorba despre drone pilotate de inteligenţa artificială (IA) şi care pot scoate din funcţiune apărările electronice ale dronelor adverse”, a explicat presei ministrul Boris Pistorius. 

Cele 4.000 de drone ar fi capabile să acţioneze pe o distanţă de „30, 40 km” în teritoriul rus şi „să atace posturi de luptă, noduri logistice şi altele”, a adăugat ministrul, apreciind că ele vor constitui „un atu suplimentar important pentru forţele armate ucrainene”. 

Berlinul anunţase în iunie că va livra mii de drone Ucrainei, fără însă a le preciza caracteristicile tehnice. Dronele sunt fabricate de Helsing, companie europeană specializată în IA în domeniul militar, care a încheiat în septembrie un contract cu Ministerul Apărării de la Kiev, potrivit cotidianului german Bild.

Ukrainska Pravda scrie că livrările sunt așteptate să înceapă în decembrie.

INTERVIURILE HotNews.ro