Sari direct la conținut

Trump numește un fost star de reality-show și congresman în funcția de ministru al transporturilor

HotNews.ro
Trump numește un fost star de reality-show și congresman în funcția de ministru al transporturilor
Sean Duffy și Donald Trump, în 2019. Sursă foto: MANDEL NGAN / AFP / Profimedia

Preşedintele ales al SUA Donald Trump şi-a anunţat luni alegerea pentru postul de secretar al Transporturilor: Sean Duffy, un fost congresman în vârstă de 53 de ani şi susţinător al responsabilităţii fiscale, va obţine un vast portofoliu federal de cheltuieli pentru infrastructuri şi reglementări, relatează AFP și Agerpres.

„În timpul mandatului său în Congres, Sean a fost o voce republicană respectată care a pledat pentru responsabilitatea fiscală şi creşterea economică”, a indicat preşedintele ales într-un comunicat.

Donald Trump a precizat că ministrul său „va restabili securitatea pe cerul nostru prin încetarea programelor pentru diversitate în rândul piloţilor şi controlorilor de trafic aerian”.

„El va acorda prioritate excelenţei, competenţei, competitivităţii şi frumuseţii atunci când va reconstrui autostrăzi, tuneluri, poduri şi aeroporturi în America”, a adăugat Trump.

Comunicatul menţionează că Sean Duffy este tatăl „a nouă copii incredibili” şi, prin urmare, ştie „cât de important este pentru familii să călătorească în siguranţă”.

„Sunt nerăbdător să vă ajut să inauguraţi o nouă epocă de aur a transporturilor”, a scris Duffy pe social media, potrivit Reuters.

Sean Duffy, la fel ca Pete Hegseth, ales de Trump ca ministru al Apărării, a avut o carieră în televiziune.

Fost star de reality TV înainte de alegerea sa în Camera Reprezentanţilor în 2010 pentru Wisconsin, el găzduieşte o emisiune la Fox Business.

Donald Trump a anunţat numeroase numiri senzaţionale de la alegerea sa pentru a-şi forma cabinetul care urmează să pună în aplicare programul de creştere a taxelor vamale, reduceri bugetare şi expulzări în masă ale migranţilor, notează AFP.

INTERVIURILE HotNews.ro