Sari direct la conținut

Primul milenial canonizat de Biserica Catolică. Carlo Acutis a fost supranumit „Influencerul lui Dumnezeu”

HotNews.ro
Primul milenial canonizat de Biserica Catolică. Carlo Acutis a fost supranumit „Influencerul lui Dumnezeu”
Carlo Acutis a fost beatificat în urmă cu patru ani Foto: Gregorio Borgia / AP / Profimedia

Un adolescent italian care şi-a folosit abilităţile de utilizare a computerelor pentru a promova credinţa catolică va deveni primul sfânt din generaţia milenialilor când va fi canonizat, în luna aprilie 2025, informează Reuters, preluată de Agerpres.

Carlo Acutis, care a murit de leucemie în 2006 la vârsta de 15 ani, a fost supranumit „Influencerul lui Dumnezeu. Născut la Londra, adolescentul a crescut la Milano, unde s-a ocupat de paginile de internet ale parohiei sale şi unei academii cu sediul la Vatican.

Papa Francisc a anunţat, cu prilejul audienţei sale generale de miercuri de la Vatican, că Acutis va fi canonizat în weekendul 25-27 aprilie 2025.

În acel weekend, Vaticanul va celebra Jubileul pentru Adolescenţi ca parte din „Anul Sfânt” al Bisericii Catolice la Roma, o manifestare care va începe la sfârşitul lunii decembrie. Vaticanul nu a comunicat deocamdată data exactă a ceremoniei de canonizare.

Suveranul pontif a mai spus miercuri că, în weekendul 28 iulie – 3 august 2025, va fi canonizat şi Pier Giorgio Frassati, un tânăr italian cunoscut pentru ajutorarea persoanelor vulnerabile şi care a murit de poliomielită în anii 1920.

Papa Francisc a mai anunţat că Vaticanul va găzdui, pe 3 februarie, o întâlnire dedicată drepturilor copiilor, la care, potrivit suveranului pontif, vor participa experţi din diferite ţări.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro