Trenul nou de la Alstom a fost anulat în a doua zi de circulație cu pasageri, din cauza unor „erori afișate de computerul de bord”
Trenul Alstom Coradia Stream, care miercuri a făcut primul drum cu pasageri, între București și Brașov, a fost anulat în această dimineață, iar pasagerii au plecat cu un alt tren CFR Călători, jumătate de oră mai târziu. Anunțul a fost făcut de Autoritatea pentru Reformă Feroviară, care a spus că au apărut „erori afișate de computerul de bord, erori care nu s-au resetat în timp util”.
- UPDATE Alstom spune că trenul „este complet funcțional”, dar a fost dus la depou pentru mai multe verificări.
Trenul ar fi trebuit să plece din Gara de Nord către Brașov la ora 05.40, iar trenul urma să facă apoi și cursa Brașov – București. Trenul nu a mai plecat în această dimineață, iar pasagerii au fost direcționați spre trenul IR 1735, care a plecat la 06.11.
Pentru că există un singur tren Alstom Coradia Stream, nu a putut fi pusă în circulație o garnitură de același tip în locul celei cu probleme. Trenul anulat avea numărul 16001 și ar fi trebuit să ajungă la ora 8.08 la Brașov.
Ce spune Autoritatea pentru Reformă Feroviară
„Trenul nou a trebuit să fie anulat în această dimineață în urma unor erori afișate de computerul de bord care nu s-au resetat în timp util, după tractarea la depou și decuplarea locomotivei de manevră.
Călătorii au fost redirijati către următorul tren programat cu 30 de minute mai târziu.
Reamintim faptul că trenul Coradia Stream preluat de ARF și pus în circulație (din lotul de 37 de trenuri contractate în martie 2022) nu are în prezent vreo rezervă tehnică, până la intrarea în parc a următoarelor trenuri”, a transmis Autoritatea pentru Reformă Feroviară, instituția care a încheiat contractul pentru achiziționarea trenurilor electrice.
Alstom spune că trenul „este complet funcțional”
UPDATE Alstom a dat un scurt comunicat de presă în care spune că „trenul este complet funcțional”, dar s-a decis să fie dus în depou pentru a se efectua „activități suplimentare”
După finalizarea cu succes a cursei inaugurale, la decuplarea trenului de la locomotiva de manevră au apărut mesaje de eroare cu privire la unele funcții, pe computerul de bord. Trenul este complet funcțional, dar dată fiind prioritatea acordată de Alstom siguranței pasagerilor mai presus de orice am decis să ținem trenul în depou, pentru a efectua activități suplimentare în vederea confirmării funcționalităților și siguranței.
În momentul de față echipele Alstom sunt pe deplin mobilizate pentru a evalua cauzele și a defini măsurile adecvate. Obiectivul companiei este repunerea trenului în serviciul comercial în cel mai scurt timp posibil și respectarea angajamentelor comerciale.
Primul tren nou cumpărat după 20 de ani
Modelul Coradia Stream este primul tren furnizat de către firma producătoare Alstom Ferroviaria S.p.A. pentru transportul feroviar de pasageri din România, în cadrul contractului de achiziție încheiat și derulat de către ARF.
Trenul Coradia Stream este o ramă electrică (automotor). Spre deosebire de un tren clasic locomotivă+vagoane, tracțiunea electrică este distribuită de-a lungul trenului la o ramă electrică.
Trenul a fost produs în Polonia, alături de alte două unități, iar alte 33 de trenuri vor fi produse în Germania. Mutarea a fost făcută și din cauza dificultăților survenite din cauza războiului din Ucraina, mulți furnizori având probleme mari în a livra la timp componentele necesare.
Încă din 2023 ar fi trebuit ca primele trenuri să intre în circulație, dar din mai multe motive nu s-a întâmplat asta. Dincolo de birocrație, au contat și problemele cauzate lanțului de furnizori de către pandemie și apoi de războiul din Ucraina. În plus, un model nou de tren are nevoie de o mulțime de certificări, iar acest lucru a durat extrem de mult.