Alegeri prezidențiale 2024. Sfârșitul mitului german și cât de tare se înroșește România

Am plecat din România roșie, în 1990. Iar peste trei decenii mai târziu și zece ani de „albastru senin”, nemțesc, iată că țara se înroșește din ce în ce mai tare, la vârf. Se înroșesc și românii, de furie că „mitul german” i-a dezamăgit crâncen, iar acum oferta politică la alegerile parlamentare și prezidențiale e mediocră.

„De încredere, onest și fără scandal”, scria ziarul Bild, când sasul ardelean, Klaus Iohannis, a fost ales președinte al României, în urmă cu zece ani. „Presa germană jubilează. Creștin-democrații germani semnalează investitorilor că pe România lui Iohannis se poate conta”, scriam și eu, în 17 noiembrie 2014, făcând o trecere în revistă a reacțiilor la alegerile prezidențiale de atunci, în presa de limbă germană. Presa germana jubileaza. Crestin-democratii germani semnaleaza investitorilor ca pe Romania lui Iohannis se poate conta – HotNews.ro

Peste o mie de articole la temă semnalau motoarele de căutare, în lunea de după alegeri, cu titluri serioase sau amuzante. Unele publicații considerau rezultatul alegerilor drept un semnal că România „este europeană”, iar altele, în spirit satiric, îl opuneau pe Santa Klaus lui Mickey Mouse. În general, se aștepta „o cotitură benefică”, în politica României.

Curba înspre prăpastie

Iar această cotitură nu s-a produs, sub „seninul săsesc”. România a ajuns să fie guvernată de diverse struțocămile politice, în care culorile s-au amestecat haotic, pierzând orice clară direcție.

România a ajuns la un deficit public de aproape șapte procente, mai mult decât dublul pragului impus de Uniunea Europeană, prag impus pentru a se păstra echilibrul financiar și economic al țărilor membre UE. Guvernele perindate la cârma țării se laudă cu o creștere economică notabilă, dar care, dovedit, se bazează pe consum, iar acesta e prioritar din importuri.

Din România au mai plecat niște milioane de oameni, iar acum pleacă și cei foarte tineri, ca studenți sau liceeni în străinătate. Infrastructura șchioapătă, restructurările și modernizările se realizează în pas de melc. Nivelul de trai s-a diferențiat, dar nu în favorul celor mulți.

Electoral, li se promite românilor un „Schengen total”, ceea ce înseamnă că și mai mulți vor lua calea pribegiei. România se subțiază, ca populație, ca forță de muncă activă și creativă, ca spirit cultural autohton. Iar în această stare de fapt, circul electoral început de aproape un an continuă. E competiție, e agitație, e derută. E lupta pentru putere, care aduce unora și bani.

Dar altora le aduce dezamăgire, absenteism, chiar și scârbă. Scârbă de promisiuni politice aprroape niciodată concretizate, de lipsa unui progres real și vizibil, de atingerea măruntei fericiri a unei vieți îndestulate și sigure, zi de zi. Pentru că doar aceasta mai înaripează, în condițiile fricii încă nedomolite de o virtuală nouă pandemie și a unei tensiuni constante, create de războiul care se întețește, la granițe și nu numai. 

Trump și șapca roșie pentru România

Alegerea lui Donald Trump ca viitor președinte al SUA se răsfrânge și în România, unde au loc în aceste zile trei tururi de alegeri. Există temeri la București, că Trump ar putea negocia cu Putin o pace nedreaptă pentru Ucraina, ceea ce l-ar incita pe liderul de la Kremlin la o agresiune suplimentară.

Primul tur al alegerilor prezidențiale din România va avea loc duminică,în 24 noiembrie. O săptămână mai târziu vor fi alegerile parlamentare și, peste încă o săptămână, turul doi al alegerilor prezidențiale. Având în vedere noua situație geopolitică, este esențial cine devine șef de stat în România și cine conduce guvernul – pentru că România e deosebit de vulnerabilă, din cauza poziției sale la granița cu Ucraina.

Populistul de dreapta, George Simion (AUR), un fan al lui Trump, este, potrivit sondajelor, cel mai probabil contestatar al premierului social-democrat, Marcel Ciolacu, pe 8 decembrie. Actualul premier stă în frunte în sondaje și va ajunge, prezumtiv, în turul doi al alegerilor prezidențiale.Ciolacu are puțină experiență în politică externă și abia știe limba engleză, dar e un politician relativ versat și pro-european.

Este probabil ca scenariul alegerilor din anul 2000 să se repete – atunci când comunistul Iliescu a câștigat față de un lider naționalist, românii alegând, ca de obicei, răul cel mai mic. Sau poate nu. Cert este însă că firul roșu a dominat politica României, atât ante-, cât și post-decembrist, cu un ușor hiatus, în care nemulțumirea maselor l-a chiar demonizat, transformându-l în „ciumă roșie”.

Acum, ciuma roșie s-a tratat, s-a cosmetizat, și-a ascuns bubele sub un strat gros de fond de ten. Sub noul look și cu vechea minciună a „stabilității” și „normalității”, ea va alimenta, în continuare, speranțele românilor în „mai bine”. Spun ale românilor, deoarece eu, ca și cetățean german domiciliat actualmente în România – spre deosebire de alegerile europarlamentare și locale -, la parlamentare și prezidențiale nu am drept de vot. Să regret, cumva?