Connect-R acuză Kiss FM că l-a scos de la un concert caritabil din cauza unui mesaj despre alegerile prezidențiale / Reacția postului de radio
Cântărețul Connect-R, pe numele său real Ștefan Mihalache, a anunțat într-un clip video că își retrage piesele de la Kiss Fm, după ce grupul din care face parte postul de radio i-a transmis că revocă invitația la un concert caritabil din 2 decembrie, în urma unei postări privind alegerile prezidențiale făcute de artist pe TikTok.
„O să ne retragem toată muzica de la Kiss FM”, a anunţat Connect-R într-un videoclip care a devenit viral pe TikTok. La 15 ore de la postare, clipul cu mesajul „Dc atata Cenz.URĂ?” a strâns 1,7 milioane de vizualizări, peste 155.000 de aprecieri și 14.000 de comentarii.
Artistul a declarat că managerul său, Marius Chină, a fost anunțat de echipa Kiss FM că „refuză colaborarea cu noi, să nu mai venim la acest concert pentru că eu nu mai corespund valorilor trustului”.
@connectr2021 @Kiss FM @VirginRadioRomania @Radio ZU @PROFM @Loraofficial @Alex Velea @Smiley @Marius China ♬ original sound – Connect-R
Cântărețul a publicat un mesaj despre care susține că este de la echipa postului de radio din care fac parte și Magic FM și Rock FM.
Connect-R apare pe lista artiștilor care urmează să cânte la concertul Magic Christmas Show din 2 decembrie de la Sala Palatului, organizat de Magic FM, care susține că „profitul din vânzarea biletelor va fi direcționat în totalitate unei cauze caritabile”.
„Interpretarea lor, pesemne că a dat de înțeles că aș avea o apartenență politică. În filmuleț nu fac altceva decât să felicit poporul român pentru că au făcut un exercițiu de unitate, vorbeam despre unitatea poporului în sine și să spun ceea ce spune, de altfel, și Constituția, și anume că românul este suveran în țara lui pentru că România este o țară suverană, independentă și unitară. Indivizibilă”, a spus Connect-R, făcând referire la Constituția României.
Artistul spune că echipa Kiss FM a interpretat eronat mesajul pe care l-a transmis cu trei zile în urmă pe contul său de TikTok. „Slavă Domnului, există și alte radiouri”, a spus Connect-R.
Într-un clip video cu mesajul „România aparține poporului” Connect-R a comentat alegerile prezidențiale din 24 noiembrie și a felicitat „tot românul de pretutindeni” pentru „un exerciţiu fantastic de unitate”.
@connectr2021 ♬ Inspirational – neozilla
„Românul şi-a amintit că România aparţine poporului şi vreau să felicit tot românul de pretutindeni pentru că şi-a reamintit că este suveran în ţara lui. Doamne ajută!”, a spus Ștefan Mihalache, fără să precizeze pe cine a votat sau ce candidat va susține în turul 2 al scrutinului prezidențial. Pe acest subiect a scris și Pagina de Media.
Reacția Kiss FM
KIMARO Entertainment, organizatorul concertului caritabil, și AG Radio Holding, grupul din care fac parte Kiss FM, Magic FM și Rock FM, au precizat, la solicitarea HotNews.ro, că i-au retras invitația lui Connect-R deoarece „exprimă simpatii incompatibile cu valorile noastre fundamentale”.
„KIMARO Entertainment și AG Radio Holding susțin valorile europene democratice și euroatlantice, fundamentate pe respectul pentru o societate deschisă și pluralistă.
Având în vedere mesajele recente ale artistului Connect-R, apărute pe rețelele de socializare și care exprimă simpatii incompatibile cu valorile noastre fundamentale, am decis să retragem invitația acestuia de a participa la spectacolul caritabil Magic Christmas Show, programat pe 2 decembrie.
Apreciem contribuțiile artistice ale lui Connect-R și respectăm dreptul său de a-și exprima opiniile, însă ne delimităm ferm de orice poziții care contravin principiilor democratice și valorilor esențiale pentru România.
Rămânem dedicați susținerii unei societăți bazate pe respect, toleranță și responsabilitate”, se arată într-un mesaj comun semnat de AG Radio Holding și KIMARO Entertainment.