Magnata imobiliară Truong My Lan încearcă să strângă 9 miliarde de dolari pentru a evita pedeapsa cu moartea în Vietnam
Femeia de afaceri vietnameză Truong My Lan, una dintre cele mai bogate femei din țară, a pierdut marți apelul pentru dosarul de fraudă pentru care a fost condamnată la moarte, dar mai poate evita pedeapsa capitală dacă plătește 9 miliarde de dolari, relatează ABC.
Un tribunal din orașul Ho Chi Minh a condamnat-o la moarte pe Truong My Lan în luna aprilie, într-un caz de fraudă în care parchetul a estimat daune în valoare totală de 27 de miliarde de dolari. A fost cel mai mare scandal financiar din istoria țării.
Truong, o magnată din sectorul imobiliar, a fost acuzată că a înșelat aproximativ 42.000 de persoane între 2012 și 2022 prin manipularea de obligațiuni prin intermediul SCB, companie deținută în proporție de peste 90% de grupul său imobiliar, cu complicitatea unor oficiali responsabili cu supravegherea sectorului bancar.
Femeia în vârstă de 68 de ani și alți 85 de inculpați au apărut în fața instanței pentru a răspunde întrebărilor și furiei a mii de depunători păgubiți, care și-au pierdut banii aproape peste noapte.
Instanța care a condamnat-o în aprilie a constatat un prejudiciu mai mic decât cel pe care l-au acuzat procurorii, de 12,5 miliarde de dolari. Conform legislației vietnameze, ea poate scăpa de pedeapsa cu moartea dacă restituie 75% din prejudiciu.
Truong a promis să restituie miliardele datorate, însă a cerut comutarea pedepsei cu moartea în închisoare pe viață, avocații ei afirmând că acesteia îi este dificil să strângă suma în timp ce pedeapsa capitală planează asupra sa.
„Nu există motive pentru reducerea pedepsei cu moartea”
Însă un judecător de la Înalta Curte a Poporului din Ho Chi Minh a respins marți apelul, afirmând că acest caz are „consecințe extrem de grave” și că „nu există motive pentru reducerea pedepsei cu moartea”.
Avocații femeii de afaceri au afirmat că ea încă încerca săptămâna aceasta să adune cel puțin trei sferturi din fondurile deturnate, echivalentul a 9 miliarde de dolari.
„Valoarea totală a activelor sale depășește valoarea compensației cerute”, a declarat unul dintre avocații ei pentru BBC. „Cu toate acestea, vânzarea acestora necesită mult efort și timp: multe dintre activele ei sunt imobiliare care nu pot fi vândute rapid”, a subliniat el.
Truong mai are ocazia să-i ceară președintelui amnistia, însă e puțin probabil ca ea să primească clemență, având în vedere că în octombrie a fost condamnată la închisoare pe viață într-un dosar separat de fraudă.
O fraudă fără precedent în istoria Vietnamului
O altă necunoscută o reprezintă data la care autoritățile plănuiesc să o execute, dacă ea nu va reuși să strângă fondurile necesare.
Vietnamul tratează pedeapsa cu moartea ca pe un secret de stat și nu publică date despre acestea. Însă de regulă între pronunțarea sentinței cu moartea și punerea ei în aplicare trec câțiva ani, deși deținuții sunt informați despre execuția iminentă cu foarte puțin timp înainte.
Cazul Truong My Lang reprezintă un caz rar în care o femeie din Vietnam este condamnată la moarte pentru o infracțiune economică.
Analiștii cred că sentința dură primită de aceasta se datorează cel puțin în parte dimensiunii fără precedent a fraudelor de care ea a fost acuzată.
Banca de Stat a Vietnamului a cheltuit miliarde de dolari recapitalizând Saigon Commercial Bank, una dintre băncile afectate, pentru a evita panica în sectorul bancar.