Sari direct la conținut

Victor Rebengiuc, Marius Manole, trupa Taxi și voci din societatea civilă anunță o manifestație pro-democrație, joi, în București: „România Speră”

HotNews.ro
Victor Rebengiuc, Marius Manole, trupa Taxi și voci din societatea civilă anunță o manifestație pro-democrație, joi, în București: „România Speră”
Protest împotriva lui Călin Georgescu la Universitate. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Artiști, actori și activiști civici vor participa, joi seară, în Piața Universității, la „un maraton civic despre libertate și democrație”, anunță organizația „Corupția Ucide”. Tot joi, dar de la ora 17.00, candidata USR Elena Lasconi a anunțat un „miting pentru susținerea valorilor europene”, în Piața Victoriei.

  • Update: Elena Lasconi a anunțat că mitingul anunțat de ea se anulează și îi îndeamnă pe oameni să meargă la protestul organizat de „Corupția ucide” din Piața Universității, de la ora 20:00.

Manifestația, intitulată „România speră”, este anunțată de la ora 20.00 și este programată să dureze trei ore.

Printre cei care au fost anunțați la miting se numără Oana Pellea, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Marius Manole, Mihai Călin, Dan Teodorescu & Trupa Taxi, Oana Gheorghiu, Carmen Uscatu, Radu Vancu, Cătălin Striblea, Byron și Valeriu Nicolae.

„La 35 de ani de la Revoluția care ne-a deschis calea către libertate și democrație, România se află într-un moment decisiv. Nici acum nu știm adevărul despre ce s-a întâmplat atunci, dar știm că sacrificiul celor care au visat o țară în care copiii lor să fie liberi a deschis calea unui drum greu, presărat cu multe dezamăgiri dar și cu cele mai importante realizări ale societății noastre: dreptul de a călători, a se stabili, a învăța și a lucra în țările Europei și apartenența la cea mai mare organizație interstatală de securitate.

Astăzi, mai mult că oricând, este esențial să nu ne lăsăm dezbinați, să ne iubim țara dincolo de dezamăgiri și să votăm pentru ca România să poată merge pe drumul progresului, al integrității și al respectului față de drepturile fiecărui cetățean, de pe teritoriul țării sau din diaspora”, este descrierea evenimentului organizat de „Corupția Ucide”.

Tot pentru joi, dar de la ora 17.00, în Piața Victoriei, candidata USR la turul doi al prezidențialelor Elena Lasconi a anunțat o „manifestație pentru susținerea valorilor europene”: „Vino alături de mine la marșul de susținere a valorilor europene. Sunt sigură că nici voi nu vă doriţi un preşedinte care ameninţă că va scoate România din Uniunea Europeană şi din NATO sau care declară că se bucură că nu am intrat în Schengen”.

INTERVIURILE HotNews.ro