Sari direct la conținut

Câciu, după decizia CCR de a anula primul tur al alegerilor: Mi-aș fi dorit ca decizia să vină mult mai repede / Provocările necesită o reacție rapidă

HotNews.ro
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Foto: Inquam Photos / George Călin
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Investiţiilor, Adrian Câciu, spune că decizia Curții Constituționale de a anula primul tur al alegerilor prezidențiale este una corectă, pentru că procesul electoral a fost „afectat grav”. Mai mult, acesta ține să sublinieze că autoritățile române trebuie să reacționeze mai rapid în fața provocărilor.

„Sper ca, pe viitor, toate instituțiile statului să înteleagă ceea ce spun de 3 ani: viteza cu care evoluează provocările cu care România se confruntă, fie ele politice, economice, sociale sau de securitate necesită reacție rapidă din partea autorităților pentru că altfel se induce sentimentul de panică și de incertitudine”, a subliniat el. 

Acesta speră, spune ministrul, că „la următoarea campanie electorală, candidații să înteleagă că circul și jignirile nu unesc, ci dezbină”.

„Iar acolo unde e dezbinare, haosul pândește!”, subliniază el. 

Câciu așteaptă „scuze de la cei care au jignit” PSD-ul

Ministrul mai ține să sublinieze rolul PSD-ului pentru aderarea la Schengen și că așteaptă scuze din partea celor care au jignit PSD.

„Mulți au vorbit în aceste zile de Uniunea Europeană, de NATO, de Schengen. Mulți din ei s-au trezit în UE, NATO sau Schengen dar munca și eforturile au fost ale PSD. Încă nu am auzit scuze de la cei care ne-au jignit! Dar, să nu ne luam din atât! Important este că România rămâne pe traseul ei, de neclintit: UE, NATO si, în scurt timp OCDE!”, încheia ministrul Investițiilor, Adrian Câciu. 

Primul tur al alegerilor prezidențiale a fost anulat, prin decizia fără precedent luată de Curtea Constituțională vineri, conform comunicatului CCR.

Hotărârea vine cu două zile înaintea turului 2 al scrutinului, în care au intrat candidatul independent Călin Georgescu și candidata USR Elena Lasconi și în condițiile în care diaspora votează deja. Amintim că primul tur fusese validat de CCR după o săptămână, după ce Curtea a cerut renumărarea tuturor celor peste 9,4 milioane de voturi.

INTERVIURILE HotNews.ro