Cei care au lăsat ursul să intre peste noi nu sunt salvatori. Am dat foc la livadă ca să scăpăm pe moment, dar ursul stă la pândă și nimeni nu mai are încredere că ne pot apăra Iohannis – Ciolacu – Ciucă – generalii

Peisajul concret este următorul: Klaus Iohannis și-a prelungit mandatul de președinte. Nicolae Ciucă e tot al doilea om în stat, ca președinte al Senatului și, împreună cu Lucian Bode, a luat un proaspăt mandat de parlamentar. Rareș Bogdan își continuă mandatul de europarlamentar. Marcel Ciolacu a fost propus din nou de PSD ca premier, Grindeanu și ceilalți social-democrați de bază sunt în guvern sau se pregătesc pentru noul guvern, Tudose e europarlamentar. Arată asta ca o schimbare a politicii, cerută apăsat de cetățenii din ambele tabere? 

„Președintele, Armata și Biserica fac apel la calm”, a scris duminică pe burtieră Antena 3 CNN. A fost un anunț monolitic, în stil cubanez. Autoritățile s-au temut de proteste. 

Acestea n-au avut loc, după ce George Simion s-a ținut de cuvânt. El a explicat jurnaliștilor români și străini prezenți pe treptele secției de votare închise că AUR va continua lupta pe căi juridice. Presa străină a venit buluc, căci vorbea liderul principalului partid de opoziție din România. 

Deocamdată s-au salvat pe ei

Cum a ajuns un partid radical nativist principalul partid de opoziție, asta e contribuția celor care astăzi se prezintă drept salvatori: mulți politicieni plus „Președintele, Armata și Biserica”. Un element interesant: între documentele secretizate de CSAT nu apare și un raport de la serviciul secret al Armatei. Nu a sesizat nimic Armata? Sau nu a făcut raportul la timp și acesta a ajuns mai târziu? Nu știm, e secret de stat.

Se dovedește din nou că atunci când șefii unui stat incapabil și corupt vorbesc despre „siguranță națională” cetățenii trebuie să-și țină buzunarele închise. Cu o precizie financiară, deocamdată ei s-au salvat pe ei. 

Se măsoară timpul în luni sau în săptămâni?

La două săptămâni de la șocul turului 1 și la trei zile de la soluția salvatoare și pirotehnică, în același timp, a anulării alegerilor, ei s-au reînșurubat. Sunt în aceleași poziții de putere, dacă nu chiar mai bune. De la Iohannis la Ciolacu, se pregătesc să continue vreme de luni, iar unii chiar ani de acum înainte, pe poziții de prim-plan. Are România acest timp la dispoziție?

„Oamenii vor să vadă figuri noi, educate, cu cariere serioase în spate”, scrie Ioana Ene Dogioiu în Spot Media. Jurnalista consideră că avem un răgaz de câteva luni. Cred că dacă ne referim la un răgaz de reorganizare, da, există câteva luni. 

Dar nu știu dacă avem la dispoziție luni de zile de conviețuire în regim de lună de miere cu cei care au lăsat ursul sovietic să intre peste noi. Nu cred că oamenii vor suporta asta. E o opinie, nu altceva.

Nu au existat și alte soluții decât prelungirea mandatului lui Klaus Iohannis? Dar alegeri când vom avea?

Avocata Diana Hatneanu a avansat pe Facebook opinia culeasă din discuțiile unei sfere cuprinzătoare de juriști. Este avocata care ne-a apărat în zeci de procese pe libertate de exprimare, așa că pot fi subiectiv când o citez. 

În momente de criză, Constituția prevede contrabalansarea între președinte și parlament, argumentează acești magistrați și avocați. Să vină Iohannis și să spună că va rămâne președinte, asta înainte de publicarea motivării CCR, este un model de impunere, nu de negociere și control între puterile statului. 

Nu cumva, întreabă avocata, e cazul ca președintele și partidele să facă un efort de „negociere, coordonare și cooperare între forțele politice parlamentare, totuși alese de popor”? E vorba de parlamentul vechi, dar și de parlamentul nou, recent votat. 

Dacă din acest efort ar fi rezultat că e mai bine pentru democrație ca președintele Iohannis să renunțe și să se meargă cu un președinte interimar, un nou șef, credibil, al Senatului, de ce nu se discută despre această posibilitate? Ar fi, poate, un pas către reconciliere cu un electorat mâhnit că nu a putut să voteze. Un interimat cu Ciucă însă, ar fi și mai rău.

Toți cei care discută variante la ”calmul Președinte – Armată – Biserică” pot fi categorisiți drept destabilizatori, dar dacă coborâm aici nivelul argumentelor, atunci problema e chiar mai mare decât credem.

Acum mergem cu Iohannis, spune Hatneanu, pentru că există hotărârea CCR. Însă Toni Neacșu, fost membru CSM, avertizează: ”Până în data de 6 martie 2025 ar trebui sa avem organizat măcar primul tur al noilor alegerilor. Acest lucru este imposibil dacă data alegerilor nu este stabilită imediat, în regim de urgență, de către actualul Guvern Ciolacu, mai exact în această săptămână”.

Măcar să știe oamenii când avem alegeri, tot e un lucru care mai poate reduce din tensiunea socială.

Pericolul e haosul

Când Călin Georgescu a început să discute ca Dumnezeu, nici votanților lui nu le-a convenit. Dar nici ca Iohannis să se comporte ca un rege nu merge. Și publicul pro UE, care nu vota cu Georgescu, e nemulțumit. Poate că, pentru ei, anularea a fost o ușurare, dar amânarea incertă nu e.

Nimeni din statul român nu le-a cerut scuze celor 50.000 de oameni din diaspora care au votat când CCR a decis să anuleze alegerile și nici milioanelor care se pregătiseră să voteze. Niște asumări concrete, cu prețul sceptrelor și funcțiilor, ar arăta cetățenilor că vocea lor a fost auzită. 

Altfel, așa cum a scris profesorul Alexandru Gussi într-una dintre cele mai dureros-necesare opinii din aceste zile: „Nimic nu e mai periculos decât o mulțime umilită și fără alternativă, care ar mai trebui să stea sub Iohannis câteva luni”.

Și care este pericolul? Ascensiunea partidelor radicale de dreapta pentru alegerile din primăvară? Nu numai. Asta e alegerea votanților.

În primul rând, riscul este haosul. Nu imediat anarhia în stradă, dar dezordinea tacită, emoțională la nivel de masă. O decădere silențioasă care să aducă și mai puțin participare democratică la vot, data viitoare. Iar haosul pur nu poate fi alegerea nimănui. 

Dacă o dictatură este persecuția unuia la adresa tuturor, haosul înseamnă amenințarea fiecăruia de către fiecare, cum spunea un mare cercetător al societăților și riscului anarhiei în Europa de Est și Orientul Apropiat, Robert D. Kaplan. 

În România, acum, riscul este dezordinea manifestată nu prin violență, în primă instanță, ci prin erodarea sentimentului că avem un numitor comun, autorități și norme sociale în care să credem. Abia apoi vine și violența bandelor, la colțul străzii și anarhia ca absență a statului. 

„Vom colabora pentru a reduce lumea dezordinii și a dezvolta lumea ordinii?”

Tema dezordinii sociale a devenit actuală în tot mai multe țări. 

Pornind de la ceea ce se întâmplă acum în Siria, Thomas L. Friedman mărturisea ieri în The New York Times că a discutat îndelung cu chinezii. „După ce am petrecut ultima săptămână la Beijing și Shanghai, le-am spus în mod repetat interlocutorilor mei chinezi: „Credeți că suntem dușmani. Vă înșelați. Avem un inamic comun: dezordinea. Istoria ne va judeca pe amândoi pentru modul în care vom colabora pentru a reduce lumea dezordinii și a dezvolta lumea ordinii”. „Nu sunt sigur că au înțeles, dar vor înțelege”, încheie el. 

Noi, în România, trăim un astfel de moment de dezordine. E greu de evaluat dacă cineva poate vorbi cu ursul de la Moscova, cel care ne-a intrat în grădină ca să provoace haos.  Puțin probabil să înțeleagă faptul că haosul e, întotdeauna, ca o șosea crăpată, cu dublu sens. Se va întoarce și împotriva lui Putin. Statele nu se atacă cibernetic masiv, tocmai pentru că rispostele pot fi devastatoare. Imaginați-vă cum ar arăta campanii contra băncilor sau contra sistemelor de sănătate. 

Până la ruși, cu ai noștri putem vorbi: ați eșuat. Nu voi ca oameni, nu e nimic personal, dar în rolurile politice și de lideri, cel puțin în ultima vreme, nu ați reușit să aduceți rezultatele la care pozițiile alese sau numite vă obligau. 

„Președintele, Armata și Biserica fac apel la calm”. Iar oamenii fac apel la rațiune.