Sari direct la conținut

OMV anunță că a reziliat contractul cu Gazprom și nu mai are nicio afacere cu Rusia

HotNews.ro
Conducte de gaze, Foto: OMV Petrom
Conducte de gaze, Foto: OMV Petrom

Compania austriacă OMV, acționarul majoritar al OMV Petrom, a anunțat rezilierea contractului prin care cumpăra gaze naturale pe termen lung cu Gazprom Export, după multiple încălcări fundamentale ale obligațiilor contractuale de către compania din Rusia, potrivit unui comunicat al OMV.

Această reziliere are efect imediat.

Contractul vizat a fost semnat din 2006 și era în vigoare până în 2040.

Din 16 noiembrie 2024, Gazprom Export a oprit livrările de gaze către OMV. Anterior, OMV primea aproximativ 7.400 MWh pe oră, corespunzând la aproximativ 5 TWh pe lună, la granița cu Austria-Slovacia.

  • „Este prioritatea-cheie a OMV să fim întotdeauna un furnizor de încredere pentru clienții noștri pe orice piețe și țări în care operăm.
  • Fiind pe deplin conștienți de această responsabilitate profundă, am implementat în mod continuu strategia noastră de diversificare pentru surse de alimentare cu gaze și capacități suplimentare de conducte.
  • Datorită eforturilor de succes ale echipei noastre taskforce pe gaz în ultimii trei ani, OMV este foarte bine poziționată pentru a se baza pe un portofoliu diversificat de surse alternative de gaze, asigurând securitatea aprovizionării pentru clienții noștri”, a afirmat Alfred Stern, președintele Comitetului Executiv și CEO al OMV.

Prin rezilierea acestui contract, expunerea potențială la risc a OMV Gas Marketing & Trading (OGMT) este redusă semnificativ, adaugă reprezentanții companiei.

OMV spune că își poate onora toate contractele din surse alternative celor din Rusia

OMV nu are alte contracte cu Gazprom și nici alte afaceri cu Rusia.

Ca parte a strategiei de diversificare continuă a OMV, portofoliul său de gaze cuprinde mai multe surse de aprovizionare din propria producție de gaze din Norvegia și Austria, producători terți de gaze, precum și volume suplimentare de gaze naturale lichefiate pe termen lung.

Capacitatea de stocare de gaze a OMV în Austria este în prezent la aproximativ 85 la sută.

OMV este în măsură să își îndeplinească toate contractele clienților din surse alternative de gaze, a completat compania.

Citiți și Austria rămâne fără gaz rusesc începând de sâmbătă. OMV recurge la surse alternative

INTERVIURILE HotNews.ro