Sari direct la conținut

Austria rămâne fără gaz rusesc începând de sâmbătă. OMV recurge la surse alternative

HotNews.ro
Sigla Gazprom, Foto: Hotnews
Sigla Gazprom, Foto: Hotnews

Compania rusă Gazprom a anunțat autoritățile austriece că va suspenda livrările de gaz începând de sâmbătă, a anunțat o platformă de monitorizare a fluxurilor de gaze, asta însemnând că acesta ar putea fi sfârșitul uneia dintre ultimele destinații europene pentru gazele rusești, transmite Reuters.

Compania austriacă OMV a anunțat că a fost notificată de Gazprom că livrările de gaze pentru Austria vor ajunge la zero începând de sâmbătă dimineață.

Austria este una dintre puținele țări europene încă dependentă de gazul rusesc după ce aproape tot continentul a redus importurile după începerea războiului ruso-ucrainean.

Oricum acordul dintre Moscova și Kiev privind tranzitul gazelor rusești prin Ucraina către Europa expiră la sfârșitul anului. Ruta de tranzit trimitea gazele în principal către Austria și Slovacia. Kievul a precizat în mod repetat că nu va extinde contractul cu Gazprom.

OMV a afirmat că se pregătea de mai multă vreme de încetarea livrărilor din Rusia și că poate încă să livreze clienților săi gaze. Compania deține o capacitate de transport din Germania și Italia către Austria, precum și contracte pe termen lung cu alți furnizori de gaze. De asemenea, poate primi gaz natural lichefiat din Olanda.

„OMV a anunțat că a obținut suficient gaz din alte părți pentru a compensa pierderile din Rusia, dar ne așteptăm ca situația să exacerbeze criza enegetică din Austria ce a provocat reducerea semnificativă a cererii de gaz și care a lovit sectorul industrial”, afirmă analiștii de la Eurointelligence.

„Economia Austriei este acum blocată în recesiune. Dacă Germania strănută, Austria face gripă. Dar asta s-a întâmplat și pentru că prețul mai ridicat la energie a redus capacitatea firmelor de a investi”, precizează sursa citată.

Comisarul european pentru Energie Kadri Simson a afirmat că toate țările UE care primesc gaze prin Ucraina au acces la alte surse care ar putea suplini deficitul. „Am fost foarte clari că alternativa de furnizare este disponibilă și că nu este nevoie de continuarea tranzitului gazului rusesc prin Ucraina către Europa”, a spus Simson, cu ocazia participării sale la o conferință în Azerbaidjan.

INTERVIURILE HotNews.ro