Drone neidentificate au zburat în mod repetat deasupra bazei militare americane Ramstein, din Germania / Zboruri și deasupra fabricii de arme Rheinmetall
Drone neidentificate au fost observate în ultimele săptămâni deasupra unor locații industriale sensibile și a bazei aeriene americane de la Ramstein din Germania, a relatat vineri revista de știri Spiegel, citând un raport confidențial al autorităților de securitate germane, scrie Reuters.
Raportul oficialilor germani, care nu este public, a semnalat numeroase zboruri ale unor drone în serile de 3 și 4 decembrie, deasupra bazei aeriene americane Ramstein, potrivit Spiegel.
O sursă de securitate a declarat pentru Reuters că informațiile semnalate sunt corecte. Ministerul german al Apărării a refuzat să comenteze oficial raportul.
Șefii serviciilor de informații germane au avertizat că sprijinul țării pentru Ucraina în războiul său cu Rusia o transformă într-o țintă a unor posibile tentative de sabotaj, recentele incidente de securitate de la bazele militare amplificând și mai mult senzația de îngrijorare.
Spiegel a relatat, de asemenea, că drone neidentificate au fost observate deasupra unor locații aparținând producătorului german de armament Rheinmetall și companiei din domeniul chimic BASF.
„Siguranța locațiilor BASF este prioritatea noastră principală”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei într-o declarație trimisă prin e-mail.
„Prin urmare, suntem atenți în permanență la activitățile suspecte și colaborăm îndeaproape cu autoritățile de securitate relevante.”