VIDEOINTERVIU „12.600.000 de cartuşe. E consumul unui război” Procurorul care spune că a aflat cine-a tras în noi după 22 decembrie, despre Dosarul Revoluţiei: „Mulţi mi-au zis: «Cât timp trăieşte Ion Iliescu, el nu va fi judecat»”. Înalta Curte i-a respins rechizitoriul

Procurorul militar care a semnat rechizitoriul în Dosarul Revoluției din Decembrie 1989, Cătălin Ranco Piţu, vorbeşte, într-un amplu interviu pentru publicul HotNews.ro despre concluziile cercetării sale, la 35 de ani de la evenimentele din decembrie 1989.

„Se înnegrea, se încrunta, privirea îi devenea agresivă. E impresionant momentul în care se acumula în privirea lui o energie negativă evidentă”, aşa-l descrie Cătălin Ranco Piţu, procurorul care a redactat rechizitoriul din Dosarul Revoluţiei, pe fostul preşedinte Ion Iliescu, pe care-l acuză de crime împotriva umanităţii. E o imagine diferită de cea pe care cei mai mulţi dintre români o poartă în amintire, aceea a zâmbetului de poveste al fostului preşedinte.

Cătălin Ranco Piţu e omul care l-a apropiat cel mai mult pe fostul preşedinte de întâlnirea cu justiţia. Pe 20 septembrie 2024 s-a judecat în camera preliminară a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) ultima versiune a rechizitoriului Parchetului Militar în Dosarul Revoluției, semnat de procurorul militar Cătălin Ranco Pițu. Respectiv, s-a dezbătut dacă acest act de sesizare al instanței a fost legal și corect întocmit. Instanța a decis că nu a fost. Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au decis retrimiterea dosarului la parchet. „Eu cred că s-a făcut o mare nedreptate şi, dac-ar fi s-o iau de la capăt, aş acţiona exact în aceiaşi parametri”, spune fostul procuror, acum pensionar, într-un amplu interviu pentru publicul HotNews.ro.

Chiar dacă n-a reuşit să-şi susţină în instanţă cercetările pe care le-a făcut în Dosarul Revoluţiei, alcătuit din 3.000 de volume, Cătălin Ranco Piţu a ales să le susţină în faţa publicului. Aşa că şi-a revăzut concluziile, le-a tradus într-un limbaj pentru public şi le-a adunat în volumul „Ruperea blestemului. Revolutia Romana din decembrie 1989”.

Cine sunt cei care au tras în popor? Cum a fost posibil ca regimul dictatorial condus de Nicolae Ceauşescu să fie efectiv pulverizat în câteva ore? De ce, după pierderea puterii de către Ceauşescu, au murit atât de mulţi oameni? Cum a preluat puterea statală Ion Iliescu? A fost revoluţie sau lovitură de stat? Au existat terorişti? Dar securişti-terorişti? Sunt întrebările la care Cătălin Ranco Piţu răspunde în volumul publicat la editura Litera şi în acest interviu.

Hotnews: De ce nu există un acord comun cu privire la ce s-a întâmplat în decembrie ‘89?
Cătălin Ranco Piţu: E adevărat, nu există doar o părere despre acel eveniment astral numit Revoluţia din 1989. Au existat foarte multe persoane subiective care au interpretat fie în interesul uneia din părţile care au evoluat la Revoluţie, fie în interesul altei părţi. Adică, tabăra Armată-CFSN şi tabăra Securităţii. În funcţie de cum s-au plasat, au concluzionat fie în interesul unei, fie în interesul altei părţi. O concluzie este aceea că terorist securiștii au existat, că ei au aparţinut trupelor de Securitate, că au avut acţiuni la adresa revoluționarilor şi că se află la baza tuturor tragediilor petrecute în 1989 prin diversiuni şi dezinformări. Cealaltă tabără e cea care spune că Armata e cea care stă la baza tragediilor din 1989. Nu mă refer la corpul armatei, ci la acei lideri militari, aflaţi la vârful ierarhiei MApN care, prin ordinele date, au cauzat tragediile de după 22 decembrie.

– Dumneavoastră unde vă situaţi?
– Undeva, la mijloc. Pentru că am concluzionat, atât prin rechizitoriul semnat de mine, cât şi prin această carte, care este o continuare a rechizitoriului, că până la 22 decembrie, când Nicolae Ceauşescu a plecat de pe terasa fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român, împotriva românilor care au ieşit în stradă în mod justificat au tras toate forţele armate ale României. Până pe 22 decembrie, sub comanda lui Ceauşescu, au tras atât cei de la Ministerul Apărării cât şi cei de la Interne, adică trupele de Miliţie şi de Securitate. Împotriva românilor au acţionat şi gărzile patriotice. După 22 decembrie, eu nu am niciun dubiu că tot ce s-a întâmplat a fost cauzat de o uriaşă manipulare prin care a fost inventat un duşman feroce, securist-teroristul.

– Susţineţi că „securist-teroristul” n-a existat?
– Începând cu fostul preşedinte Ion Iliescu, a fost lansată o misiune de inducere în eroare, având nişte scopuri josnice: preluarea şi consolidarea puterii totale în statul român. Pentru aceasta, aveau nevoie de inventarea unui duşman împotriva căruia să se coalizeze împreună cu întregul popor, cu armata, împotriva căruia să lupţi şi să dobândeşti legitimitate. Dar a mai fost ceva: este probată existenţa unui pact între noul preşedinte Ion Iliescu şi liderii armatei de la acel moment, pact în urma căruia lui Iliescu i se garanta preluarea puterii în stat, iar liderilor armatei li se garanta impunitatea pentru represiunea de până la 22 decembrie. Acest pact s-a materializat şi a fost deosebit de nociv.

– Care au fost consecinţele?
– Imediat după a existat acest pact, la ora 16.00, în ziua de 22 decembrie, la aproximativ două ore şi jumătate, a debutat marea operaţiune de inducere în eroare. Prima persoană care a ieşit în faţa opiniei publice şi a vorbit despre existenţa securist-teroriştilor este fostul preşedinte Ion Iliescu, iar momentul acela, de la ora 19.00, când ieşit la TVR în faţa cvasi majorității opiniei publice, a coincis cu momentul generării unei adevărate psihoze. El a fost urmat de multiple alte momente în care liderul necontestat al momentului, Ion Iliescu, le-a vorbit românilor în mod repetat despre acţiunile abominabile ale securist-teroriştilor despre care ştia că nu există. El a văzut că întreg aparatul Securităţii şi-a declarat adeziunea la Revoluţie şi a fost de acord ca Ion Iliescu să fie noul preşedinte al României. Acţiunile lui Ion Iliescu au fost dublate, încă din după-amiaza zilei de 23 decembrie, de o diversiune de tip militar, pusă în aplicare de şefii de direcţii militare de la MapN: Direcţia Informaţii, Direcţia Operaţii, Comandamentul Infanterie şi Tancuri, Aviaţia Militară etc. Iar situaţiile prin care a fost generat focul fratricid sunt cât se poate de bine probate, ele sunt dramatice şi au o doză uriaşă de ticăloşie.

Foc fratricid între Armată, gărzile patriotice și civilii înarmați

– Cum s-a ajuns la foc fratricid?
– Cei care au pus în aplicare inducerea în eroare au ştiut că vor urma nişte consecinţe dramatice, iar asta s-a întâmplat: 850 de oameni au murit după 22 decembrie, în timp Nicolae Ceauşescu era închis la Târgovişte, în timp ce Ministerul de Interne a fost destructurat complet. Alte 2.500 de persoane au fost rănite şi au fost produse tragedii de nedescris. Totul, pentru ca unii să ajungă la putere şi să păstreze această putere.

S-au împuşcat între ei cei care, practic, erau de aceeaşi parte a baricadei. Pentru că au fost convinşi de nouă putere că, în locul în care se desfăşurau luptele, există teroriştii. Gândiţi-vă că în zilele lui decembrie aproximativ 10.000 de civili au fost înarmaţi. Mulţi care nu aveau stagiul militar satisfăcut. Ei au acţionat peste tot în marile oraşe, erau îmbrăcaţi în haine civile şi, în aceste condiţii, în 23 decembrie, a apărut Ion Iliescu şi a anunţat că poporul că securist-teroriştii împuşcă din orice direcţie, că sunt îmbrăcaţi în haine civile, poartă brasarde tricolore. Practic, i-a descris pe civilii care erau înarmaţi. Şi care, la rândul lor, erau bombardaţi prin mass-media că pe străzile din marile oraşe mişună securist-teroriştii. Asta a dus la foc fratricid între forţele MApN, gărzile patriotice şi civilii înarmaţi şi fără rigoare militară. Nici nu putea fi altfel.

– De ce?
– Am luat dosar cu dosar cu privire la toţi decedaţii de după 22 decembrie. Şi toate decesele şi-au găsit explicaţia în focul fratricid. Se ştie exact unde au acţionat unităţile militare, unde au acţionat gărzile patriotice şi peste tot pe unde s-au întâlnit cu civilii a fost foc fratricid. A fost un haos. Imaginaţi-vă că în decurs de o săptămână s-au consumat 12.600.000 de cartuşe. E consumul specific unui război cu inamic determinat, care invadează cu infanterie teritoriul unui stat. 12.600.000 de cartuşe trase în oraşele din România! La asta adăugăm mii de lovituri cu aruncătoare de grenade, tancuri, aviaţie militară. Sunt foarte multe exemple. O diversiune uriaşă. A fost o perioadă crâncenă, iar manipularea a fost unică. Nu ştiu, în istoria noastră, să mai fi existat o asemenea manipularea căreia să-i fi căzut pradă întreaga populaţie a României. Cu toţii credeau că securiştii există. Însă timp de 35 de ani nimeni n-a putut proba existenţa măcar a unui singur securist. Imaginaţi-vă că 10 ani de la Revoluţie, cei care au deţinut puterea în stat au fost cei care au pus în aplicare fenomenul securist-terorist. Pentru ei ar fi fost extraordinar să găsească un cadru al Securităţii. Dar CFSN, Ion Iliescu, întreaga Armată, deşi aveau interesul major să prezinte măcar un securist, n-au putut s-o facă. Apoi, documentele militare declasificate demonstrează că n-au existat securişti.

Înalta Curte i-a respins rechizitoriul

– Aţi făcut rechizitoriul în Dosarul Revoluţiei, bazat pe aceste informaţii. În luna septembrie, Înalta Curte a constatat existenţa unor nereguli şi a decis retrimiterea lui la Parchetul Militar. Ce sunt aceste nereguli?

– Că Înalta Curte, respectiv inculpaţii trimişi în judecată n-au înţeles acuzarea. Este hilar, dar asta e situaţia din perspectivă juridică şi nu se poate nimic. ÎCCJ a decis că e nevoie de o nouă cercetare.

– Ce înseamnă asta, de la zero?
– Nu. Nu au fost anulate probele. Întreg probatoriul administrat de mine a rămas intact. Din punct de vedere procedural, osatura a rămas intactă. Dar ei au argumentat că acuzarea nu se înţelege.

– Păi, ce nu e de înţeles? Ce conţine rechizitoriul?
– Rechizitoriul conţine o stare de fapt constatată în urma unei cercetări minuţioase a evenimentelor din decembrie 1989. Apoi, o raportare a stării de drept la starea de fapt, cu stabilirea anumitor vinovăţii, găsite pentru mai multe persoane decât cele trimise în judecată, dar care au decedat. Actul de acuzare este înaintat instanţei. După ce, timp de aproape 35 de ani, ÎCCJ s-a considerat competentă să soluţioneze orice cauză legată de Revoluţie, inclusiv a anulat probe tot ca urmare a competenţei, atunci când am sesizat-o cu rechizitoriul din 2022, brusc, ÎCCJ consideră că nu e competentă pentru a soluţiona dosarul. Acesta a fost declinat către Curtea de Apel Bucureşti, unde un judecător, a considerat că rechizitoriul este valid şi corespunde din perspectiva exigenţei legale, deci a dispus începerea judecăţii. Împotriva deciziei de a dispune începerea judecăţii, inculpaţii au formulat contestaţie, constestaţia a ajuns la ÎCCJ unde un complet de 2 judecători nu a ajuns la nicio concluzie: un judecător a considerat că rechizitoriul e bun, altul – că nu e bun. Astfel, al treilea judecător, în complet de divergenţă, a înclinat balanţa spre versiunea că nu se înţelege acuzaţia. Practic, avem 2 judecători de-o parte şi 2 de cealaltă, care se uită la acelaşi lucru şi concluzionează în mod diametral opus.

– Ce înseamnă această situaţie?
– Eu cred că s-a făcut o mare nedreptate şi, dac-ar fi s-o iau de la capăt, aş acţiona exact în aceiaşi parametri.

– Dacă ziceți că nu e un eşec profesional, putem să ne explicăm această situaţie prin influenţa politică?
– Eu nu am o probă a unei influenţe politice, însă, pe baza unui puzzle de indicii, se poate trage concluzia că o parte a oamenilor cu influenţă care alcătuiesc statul român nu doreşte ca un fost şef de stat să fie judecat pentru crime împotriva umanității. Apoi, nu se doreşte ca, printr-un act oficial, să fie consfinţit faptul că în decembrie 1989 n-a existat o revoluţie pură, ci o simbioză între revoluţie şi lovitură de stat. Astfel încât s-a ajuns la situaţia aceasta. Mulţi mi-au zis: „Cât timp trăieşte Ion Iliescu, el nu va fi judecat”. Nu înţeleg o asemenea mentalitate, nu sunt de acord cu ea, dar nu am ce face.

– Ce înseamnă „o parte a statului”, „se doreşte”? Cine „se doreşte”?
– Îi putem identifica pe cei care ar fi nemulţumiţi de situaţia în care un fost şef de stat ar fi judecat pentru crime împotriva umanităţii. Pentru România, ar însemna un lucru foarte rău, ca imagine. În cei puţin peste 100 de ani de existenţă, dacă ne uităm la şefii de stat, vedem că mulţi sunt cu probleme: Traian Băsescu a fost turnător la Securitate, Nicolae Ceauşescu a fost ce-a fost, Ion Antonescu este cum îl ştim, ca să nu mai zic de alţi dictatori. Acum vedem ce acuzaţii i se aduc actualului preşedinte Klaus Iohannis. Practic, singurul preşedinte care a fost ferit de astfel de acuzaţii foarte grave a fost Emil Constantinescu. Nu e bine pentru anumite formaţiuni, inclusiv din Parlamentul European, să aibă partide cu membri fondatori persoane judecate pentru crime împotriva umanităţii.

– De ce nu e bine ca Ion Iliescu să fie condamnat?
– Nu e bine pentru imaginea noastră, ca naţiune, gândesc unii. Eu nu sunt de aceeaşi părere, că de aia am şi alcătuit rechizitoriul. Eu zic că, doar curăţindu-ne de tot ce e rău în existenţa noastră şi admiţând anumite adevăruri deranjante, putem evolua.

PSD, acest partid pe care nu vreau să-l judec, îl are drept fondator pe Ion Iliescu. Pentru imaginea acestui partid, nu e bine ca un membru fondator să fie judecat pentru crime împotriva umanităţii. Există şi o parte din Parlamentul European care nu doreşte acest lucru.

Până la urmă, cei care au dat soluţia de restituire a dosarului sunt nişte magistraţi ai ÎCCJ, independenţi politic cu toate că, dacă facem o analiză a celor spuse doar în presă despre anumiţi magistraţi, vedem că independenţa asta e relativă, nu e literă de lege.

– Cum ar arăta scenariul pe care dumneavoastră l-aţi considera drept?
– Ar fi trebuit dispusă începerea judecății, cu audierea părţilor şi pronunţarea unei soluţii în instanţă. Din moment ce eu am întocmit rechizitoriul, consider că fostul preşedinte Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus (fostul șef al Aviației Militare, n.red.) se fac vinovat de crime împotriva umanităţii, alături de cei decedaţi. 

– În total?
– 17 persoane aflate în acel moment la vârful ierarhiei politico-militare.

Ion Iliescu nu admite sub nicio formă că a avut un rol negativ

– Aţi avut multe dialoguri cu Ion Iliescu. Cum credeţi că el îşi percepe rolul la Revoluţie?
– Am discutat de multe ori. Ion Iliescu nu admite sub nicio formă că ar fi avut un rol negativ. În mod inexplicabil, nu doreşte să admită că grupul pe care l-a condus era anteconstituit înainte de 1989, deşi evidenţa în acest sens e zdrobitoare. Singura explicaţie aici e că vrea să ascundă orientarea total filosovietică a acelui grup. Au avut legături profunde, pentru că acest grup era unul cu influenţe majore, din el făceau parte ofiţeri superiori de la Armată, Miliţie, Securitate, dar şi politicieni şi persoane din societate cu influenţă majoră, precum Silviu Brucan, care se cunoştea chiar cu Mihail Gorbaciov.

Grupul a fost urmărit informativ de cadrele Securităţii, dar Nicolae Ceauşescu nu şi-a permis să elimine fizic componenţii acestui grup, lucru pe care l-a regretat după 22 decembrie. Atunci când a aflat că Ion Iliescu e cel care a preluat puterea, Elena Ceauşescu i-a spus lui Nicolae: „Ţi-am zis eu, trebuia să-l lichidăm pe spionul ăsta sovietic. Acum ne omoară el pe noi”.

– Dar despre morţii de la Revoluţie?
– Ion Iliescu nu a dorit nici măcar să discute despre morţii de după 22 decembrie. De fiecare dată când l-am întrebat, avea o schimbare la faţă. Se înnegrea, se încrunta, privirea îi devenea agresivă. E impresionant momentul în care se acumulează în privirea lui o energie negativă evidentă. Adică îl deranja întrebarea, iar răspunsul lui era întotdeauna: „Nu discut. Dacă vreţi părerea mea, citiţi-mi cartea”. Or, în carte se scrie mult, dar nu se spune nimic.

Un miting deturnat

– Dar forţa poporul nu ar fi învins dictatura lui Ceauşescu?
– Răspunsul e foarte complicat. Poporul român s-a ridicat sincer împotriva dictatorului. Şi, la Timişoara, la Bucureşti şi în alte oraşe, începând cu 21 decembrie, a fost revoluţie. Doar că, profitând de ridicarea maselor la luptă, acel grup secondat de şefi de direcţii din MApN, plus ministrul Victor Atanasie Stănculescu, au profitat de revoluţie. Au confiscat-o în interes personal şi au trecut şi la exercitarea unei lovituri militare de stat. Au preluat puterea profitând de revoluţia în desfăşurare.

– Au existat de-a lungul timpului mai multe voci care au susținut că mitingul de la CC a fost deturnat.
–În carte, am arăta că, printr-un procedeu de război psihologic, o unitate militară aparţinând MApN a contribuit la destabilizarea mitingului din 21 decembrie. Şi am zis că, dacă n-ar fi fost acel şoc psiholgic, s-ar fi putut întâmpla ca mulţimea în faţa căreia vorbea Nicolae Ceauşescu să nu se răzvrătească, să nu existe acel moment de ridicare. Bucureştenii trăiau greu, ştiau că la Timişoara nu sunt huligani.

– Dar ce s-a întâmplat?
– Au existat nişte bubuituri propagate prin sistemul de sonorizare existent în piaţă. Pentru că sistemul de sonorizare era dublat de instalaţiile armatei, o unitate de război psihologic care, conform spuselor militarilor, a suprapus o bandă magnetică pe care erau înregistrate sunete de joasă frecvenţă care conţineau inclusiv explozii de grenade. Dacă n-ar fi fost acel procedeu care să fi declanşat scânteia pentru destabilizarea mitingului, este discutabil dacă mulţimea în faţa căreia se afla Ceauşescu izbucnea sau dacă oamenii, aşa nemulţumiţi cum erau, ar fi plecat la casele lor cu 100 de lei în plus, conform promisiunilor. Cert e că a existat acea mişcare, care a generat începutul Revoluţiei la Bucureşti. Şi apoi centrul de greutate al Revoluţiei s-a mutat în Capitală.