Sari direct la conținut

Posibilă soluție pentru crizele de medicamente: Se reintroduce lista medicamentelor esențiale, care nu ar trebui să lipsească din țară

HotNews.ro
Posibilă soluție pentru crizele de medicamente: Se reintroduce lista medicamentelor esențiale, care nu ar trebui să lipsească din țară

​Ministerul Sănătății reintroduce prin lege o listă de medicamente esențiale, recomandată de Organizația Mondială a Sănătății, care nu ar trebui să lipsească din nicio țară, în încercarea de a rezolva problema crizelor de medicamente în România. Medicamentele de pe lista esențială ar urma să nu lipsească din țară și să fie decontate 100%. Lista OMS de medicamente esențiale a fost introdusă și în primul mandat de ministru al lui Vlad Voiculescu, dar retrasă apoi de Florian Bodog.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a semnat Ordinul prin care se modifică normele privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, astfel încât să se asigure disponibilitatea pe piața din România a unor medicamente esențiale pentru pacienți. Prin noile reglementări, se introduce o nouă categorie de produse farmaceutice, medicamentele esențiale, pentru care prețul maximal aprobat va fi media celor mai mici trei prețuri din statele din Europa aflate în grupul de țări de comparație, în loc de cel mai mic preț, cum este în prezent.

Lista medicamentelor esențiale urmează să fie aprobată prin Ordin al ministrului Sănătății în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acestor modificări.

Pentru ca un medicament să fie considerat esențial este nevoie să întrunească două condiții:

  • să se afle pe cea mai recentă listă de medicamente esenţiale recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii și
  • să se regăsească pe lista de medicamente decontate 100% de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, astfel încât povara financiară asupra pacientului să fie zero.

„Prin aceste modificări, asigurăm disponibilitatea unor medicamente esențiale pentru pacienții din România. Pentru medicamentele pentru care există autorizație de punere pe piață în România, pericolul de retragere din țară se diminuează considerabil și, totodată, piața din România devine atractivă pentru medicamentele esențiale care nu au autorizație de punere pe piață în acest moment, scopul fiind de a asigura stocuri adecvate și continue de medicamente în farmacii și spitale”, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Totodată, noile reglementări prevăd transmiterea în format electronic către Ministerul Sănătății, de către deținătorii de autorizații de punere pe piață, a datelor privind prețurile din cataloagele țărilor de comparație, în locul trimiterii copiilor xerox ale respectivelor cataloage.

„Această măsură este menită să debirocratizeze la nivelul Ministerului Sănătății procesul de corecție a prețului, să asigure o mai mare acuratețe a datelor și să reducă timpii de procesare a corecției prețurilor”, a mai declarat Ioana Mihăilă.

Ordinul semnat de Ioana Mihăilă urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro