Situația livrărilor de gaze rusești către Europa este „complicată”, anunță Kremlinul. Ce țări sunt afectate
Declarația Kremlinului a venit după discuțiile dintre președintele Vladimir Putin și premierul slovac Robert Fico, scrie Reuters.
Rusia a anunțat luni că situația privind țările europene care cumpără gaze printr-un acord de tranzit prin Ucraina este foarte complicată și necesită mai multă atenție.
Ucraina a declarat că nu va reînnoi un acord de tranzit pe cinci ani pentru gazul rusesc către Europa, care urmează să expire la sfârșitul anului, deoarece nu dorește să sprijine efortul militar al Moscovei.
Fluxul prin Ucraina reprezintă aproximativ jumătate din totalul exporturilor de gaze trimise prin conducte de Rusia către Europa. Slovacia, Italia, Austria și Republica Cehă vor fi cele mai afectate în cazul încetării acestuia.
Gazprom exportă de asemenea gaze către Europa prin conducta TurkStream, pe fundul Mării Negre.
Discuții surpriză Putin-Fico
Declarația Kremlinului a venit după discuțiile dintre președintele Vladimir Putin și premierul slovac Robert Fico.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nu poate oferi mai multe detalii despre discuțiile de duminică dintre Putin și Fico, care au atins și relațiile bilaterale și conflictul din Ucraina.
Fico a declarat duminică că Putin a confirmat dorința Rusiei de a continua să furnizeze gaz Slovaciei, deși liderul slovac a declarat că acest lucru este „practic imposibil” odată cu expirarea acordului de tranzit al gazului dintre Rusia și Ucraina.
Nu a fost clar ce soluție potențială ar fi discutat cei doi lideri.
Ungaria va continua să primească gaz
Ungaria a dorit, de asemenea, să păstreze ruta ucraineană, deși ea va continua să primească gaz rusesc din sud, prin conducta TurkStream.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat săptămâna trecută că ar putea fi de acord cu reînnoirea acordului de tranzit, dar numai cu condiția ca Rusia să nu fie plătită pentru gaz până după terminarea războiului, o condiție pe care Moscova este puțin probabil să o accepte.
„Ați auzit declarația părții ucrainene și știți despre pozițiile acelor țări europene care continuă să cumpere gaz rusesc și care consideră acest lucru necesar pentru funcționarea normală a economiilor lor”, a declarat Peskov reporterilor.
„Prin urmare, există acum aici o situație foarte complicată care necesită o atenție sporită”, a spus el.
Putin a declarat săptămâna trecută că este clar că nu va exista un nou acord cu Kievul pentru a trimite gaz rusesc prin Ucraina către Europa.