Sari direct la conținut

Kosovo: Principalul partid sârb, autorizat să participe la alegerile legislative

HotNews.ro
Protest al etnicilor sârbi în Kosovo, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Protest al etnicilor sârbi în Kosovo, Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

O a doua instanţă a Comisiei electorale din Kosovo a anulat miercuri decizia luată luni de aceasta de a respinge participarea principalului partid sârb din Kosovo la viitoarele alegeri legislative, relatează agențiile France Presse și Agerpres.

„Comisia Electorală Centrală (CEC) a primit ordin să certifice entitatea politică Lista Sârbă şi pe candidaţii acesteia” pentru alegerile programate la 9 februarie, a declarat Completul electoral de examinare a contestaţiilor şi cererilor în decizia transmisă miercuri presei.

Din cele 120 de locuri din parlamentul kosovar, zece sunt rezervate comunităţii sârbe şi toate sunt ocupate de deputaţii Listei Sârbe.

CEC a refuzat luni să certifice Lista Sârbă deoarece nu recunoaşte statul Kosovo şi acţionează „ca şi cum ar fi în Serbia, şi nu în Kosovo”.

Lista Sârbă a contestat decizia, considerând că „a îndeplinit toate procedurile legale”. Interdicţia de participare a partidului la alegeri a fost „aplicată la ordinul” prim-ministrului kosovar Albin Kurti şi „a fost motivată politic”, a indicat Lista Sârbă.

„Instrument al amestecului Serbiei în Kosovo”

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad.

„Lista Sârbă este cea mai loială aripă a partidului aflat la putere în Serbia”, Partidul Progresist Sârb (SNS), a afirmat şeful guvernului kosovar.

În opinia sa, principala formaţiune a sârbilor kosovari este doar un instrument al „amestecului la nivel înalt al Serbiei în afacerile interne ale Kosovo”.

Serbia nu recunoaşte independenţa proclamată în 2008 de Kosovo, o fostă provincie sârbă populată în principal de albanezi.

INTERVIURILE HotNews.ro