Rusia, ca agresor, și-a atins obiectivul – spune șeful Armatei din Estonia
Comandantul Forțelor de Apărare ale Estoniei, Andrus Merilo, a declarat într-un interviu că Federația Rusă, în calitate de agresor, și-a atins deja obiectivul, transmiţând lumii un semnal despre „normalitatea” ocupării teritoriului altui stat.
Potrivit lui Merilo, prin ocuparea teritoriului unei țări vecine, Rusia a transmis lumii un semnal clar că acest lucru este „normal”, relatează agenția RBC-Ukraine, preluată de Rador Radio România.
Comandantul estonian crede că, în urma negocierilor, cel mai probabil teritoriul ocupat va rămâne sub controlul Federației Ruse o perioadă de timp.
În opinia sa, acesta este un mesaj către alte țări, pentru că acum se pot gândi la faptul că și ele au motive să declanșeze un conflict în legătură cu o problemă mai veche sau să ia ceva de la vecini.
„Rusia va avea o justificare puternică să încerce să-și atingă obiectivele strategice în altă parte, pentru că, în privinţa Ucrainei, acest lucru a funcţionat. Preţul plătit de Rusia pentru ce a făcut în Ucraina – sute de mii de morți, grav răniți și epuizarea economiei – nu o interesează în mod deosebit. Aceasta (Rusia, n.r.) creează în lume o nouă poziție strategică, iar revenirea la cea iniţială va fi imposibilă în viitorul apropiat”, a explicat șeful Armatei estoniene.
Acesta a mai declarat că, dacă soluția războiului din Ucraina ar fi îngheţarea conflictului, atunci în ochii multor țări ale lumii Rusia va fi câștigătoare.
- Urmăriți LIVETEXT pe HotNews cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina