Coaliția a convenit calendarul alegerilor din 2024: localele s-ar comasa cu europarlamentarele, iar primul tur al prezidențialelor cu parlamentarele
Liderii PSD și PNL ar fi convenit un calendar complet al celor patru tipuri de alegeri din 2024, au declarat pentru HotNews.ro surse politice. Astfel, europarlamentarele ar urma să fie comasate cu alegerile locale și să aibă loc în 9 iunie, iar în decembrie alegerile parlamentare ar putea fi organizate împreună cu primul tur al alegerilor prezidențiale. Pornind de la acest consens în Coaliție se negociază în continuare „modul în care PSD și PNL vor construi viitoarea guvernare”, mai spun sursele citate.
De menționat este că până în 2004, când mandatul președintelui României era de patru ani, alegerile parlamentare s-au organizat împreună cu primul tur la prezidențiale. După aceea a intrat în vigoare prevederea prin care mandatul președintelui este de 5 ani, iar cele două tipuri de alegeri nu s-au mai suprapus niciodată.
PSD și PNL, inspirați de USL
În spatele ușilor închise, social-democrații și liberalii continuă discuțiile despre o alianță politică și un protocol de colaborare între cele două partide. A fost discutat și modelul vechi de alianța politică făcut de Victor Ponta și Crin Antonescu, vechiul USL.
Conform surselor citate, PSD și PNL nu vor participa pe liste comune la alegerile locale sau parlamentare, ci fiecare formațiune va avea candidați, în marea majoritate a cazurilor, pe funcțiile pe care le deține deja, restul unde USR sau PMP au funcții publice urmând să fie împărțite și să candideze fie PSD, fie PNL în funcție de negocierile punctuale.
De asemenea candidatul la prezidențiale ar putea fi stabilit după alegerile din 9 iunie printr-un protocol care ar preciza ca și premierul să fie dat de partidul care nu va deține candidatura pentru funcția de Președinte al României.
Sursele HotNews.ro precizează că negocierile nu s-au încheiat și s-ar putea prelungi și zilele următoare.
De menționat este că PNL nu dorește să cedeze candidatura la prezidențiale. De partea cealaltă, Marcel Ciolacu nu poate veni în fața partidului fără funcția mult râvnită de președinte al țării.
Reamintim că liderii Coaliției PSD-PNL își negociază sfera de influență la nivel local și încearcă să contureze o strategie comună privind calendarul alegerilor din 2024. Astfel, PSD și PNL discută zilele acestea în cerc restrâns despre împărțirea candidaturilor la nivel local pe primării și Consilii Județene.
Potrivit surselor HotNews.ro, PNL este dispus să ofere social-democraților candidatura la Capitală, dar și susținere pentru o parte din primăriile reședință de județ.
Discuția pornește de la primăria Capitalei pentru ca la nivel politic această funcție este una cu vizibilitate și greutate.Președinții PSD și PNL au agreat deja comasarea alegerilor, dar o decizie finală va fi luată în urma ședinței de coaliție care ar urma să se desfășoare joi, 8 februarie.