Sari direct la conținut

Năsui: „Mai țineți minte când Ciolacu zicea că se tatuează că nu va crește taxele? Iată că le crește!”

HotNews.ro
Claudiu Năsui, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Claudiu Năsui, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Deputatul Claudiu Năsui (USR), fost ministru al Economiei, îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu că nu-și respectă promisiunile făcute în campania electorală că nu va crește taxele. Totodată, Năsui impută coaliției că a redus subvenția pentru partide într-o măsură nesemnificativă, transmite News.ro.

„Noul guvern continuă aplicarea tradiţionalului principiu al clasei politice: ‚cine împarte, parte îşi face’. Nu taie schemele de afaceri pe banii statului (adică o redistribuţie de la săraci la bogaţi). Nu taie nici subvenţia pentru partide, care la ora actuală e cea mai mare din Europa. Au zis să scadă doar cu un sfert faţă de anul trecut. Doar că anul trecut au fost 4 campanii electorale. Deci suma e colosală. Practic ei scad un sfert dintr-o sumă colosală şi rămân cu o groază de bani în continuare”, spune Claudiu Năsui pe Facebook.

Fostul ministru al Economiei arată că „voucherele de vacanţă date 90% la stat, rămân”.

„În caz că nu ştiaţi nu doar salariile sunt mult mai mari la stat decât la privat, ci şi beneficiile. Unul dintre aceste beneficii este voucherul de vacanţă. De fapt e o subvenţie pentru proprietarii de hoteluri, deci tot o redistribuţie de la toţi către câţiva”, subliniază Năsui.

„Şi ca să fie minciunile din campanie evidente, domnul Ciolacu creşte taxele. Mai ţineţi minte când zicea domnul Ciolacu în timpul campaniei electorale că se tatuează că nu va creşte taxele? Iată că au trecut alegerile şi le creşte. Şi, ca să vezi ghinion, nu poate da vina nici pe greaua moştenire că tot el a guvernat în ultimii 3 ani, dintre care jumătate ca prim ministru”, arată Claudiu Năsui.

El menţionează că „cel mai trist lucru nu e doar că domnul Ciolacu minte, pentru că asta se ştia deja, ci faptul că noul guvern dă semnalul că distracţia pe bani publici continuă, pentru că pentru unii sunt mereu bani”.

„Asta înseamnă că românii vor continua să fie sărăciţi chiar mai rău decât până acum. Soluţia este scăderea semnificativă a cheltuielilor, nu doar de ochii lumii. Iar semnalul trebuia dat de la vârf”, declară Năsui.

Declarația invocată de Năsui privind tatuajul lui Marcel Ciolacu datează din octombrie, însă atunci premierul dădea asigurări doar că TVA-ul nu va fi mărit.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu spunea TVA-ul va fi în 2025 la aceeaşi cotă de 19%, iar cota unică pe venit va rămâne la 10%, potrivit unei declarații oferite la finalul summitului Autorităţilor Publice Municipale din România.

„Nu se măreşte TVA-ul. Vă spun, mă tatuez pe mână, nu se măreşte TVA-ul. Nu va creşte nicio cotă unică. (…) Va rămâne 10% pe venit. Cum să crească cota unică pe venit de la 10% la 16% când noi avem cea mai mare impozitare a muncii la venituri mici şi medii din Europa? Ce om normal, la cap, ar face acest lucru?”, spunea Marcel Ciolacu

INTERVIURILE HotNews.ro