Sari direct la conținut

Anomalii meteo la final de an – Cel mai cald din țară a fost la o stație meteo de la munte

HotNews.ro
Anomalii meteo la final de an – Cel mai cald din țară a fost la o stație meteo de la munte
Priveliste de iarna la Baisoara (foto Graphidilic, Dreamstime.com)

În general maximele zilei în România se înregistrează în Dobrogea, Muntenia sau Oltenia, la altitudini mici, însă duminică, cel mai cald din țară a fost la o stație meteo din Transilvania, situată la peste 1.300 de metri altitudine, arată datele ANM.

Astfel, pe 29 decembrie la prânz, maxima pe țară a fost de +7,3 °C, înregistrată la stația meteo Băișoara, iar la Roșia Montană, la aproape 1.200 m alt, s-a înregistrat o maximă similară. O maximă de peste 5 °C s-a înregistrat și la Stâna de Vale, la peste 1.100 m alt, un loc cunoscut pentru că este „polul” precipitațiilor din România.

Maxima a fost de numai -1,8 C la Târnăveni, iar în Dobrogea au fost zone unde temperatura nu a trecut de 0,5 grade Celsius la prânz.

Staţia meteorologică Băişoara este amplasată pe versantul nordic al Muntelul Mare, la 1.360 m altitudine, iar primele măsurători au fost făcute la 1941. Temperatura maximă a fost de 30.2 °C, înregistrată în august 2012, iar minima a fost -25.3 °C, înregistrată în ianuarie 1964, arată informațiile ANM. Băișoara este în județul Cluj.

Anomalii și inversiuni au apărut și în zilele de 27 și 28 decembrie, când la prânz a fost mult mai cald în locuri din Transilvania unde în general era cu mult mai răcoare decât în sudul țării.

Inversiuni au fost și în dimineața de 30 decembrie, când cel mai cald, 4 grade Celsius, a fost la o stație meteo situată la 833 m alt: Bisoca (jud Buzău). Minima dimineții la nivel de România a fost de -7,5 °C (la Poiana Stampei, jud Suceava).

INTERVIURILE HotNews.ro