Primul obiectiv ratat de președintele Biden: SUA nu vor reuși să atingă rata de vaccinare de 70% din populație până pe 4 iulie
Obiectivul stabilit de Joe Biden de vaccinare a 70% din populația adultă cu cel puțin o doză de vaccin anti-Covid până pe 4 iulie, sărbătoarea națională, va fi ratat, a declarat marți un oficial de la Casa Albă, relatează AFP.
Acesta este primul obiectiv ratat în ceea ce privește vaccinarea pentru președintele american, care a făcut din intensificarea campaniei de imunizare prioritatea sa la începutul mandatului său.
Acest obiectiv va fi atins „pentru adulții de 27 de ani și peste” până pe 4 iulie, a declarat Jeff Zients, coordonatorul COVID-19 al Casei Albe.
”Credem că ar mai dura câteva săptămâni în plus pentru a ajunge să avem 70% dintre toţi adulţii cu cel puţin o doză” primită, a adăugat el într-o conferință de presă.
Până în prezent, 65,4% dintre persoanele de 18 ani şi peste au primit cel puţin o doză din unul din cele trei vaccinuri autorizate în SUA. Ritmul actual de vaccinare nu va permite atingerea pragului de 70% în mai puțin de două săptămâni.
În urmă cu câteva zile, ritmul era de circa 850.000 de inoculări în medie, cifră care include și copiii şi adolescenţii vaccinaţi de la vârsta de 12 ani cu serul Pfizer/BioNTech.
Obiectivul, anunțat de președintele democratic la începutul lunii mai, ar urma, așadar, să fie ratat cu câteva puncte procentuale.
Joe Biden viza, de asemenea, ca 160 de milioane de americani să fie complet vaccinați până la aceeași dată: în acest moment, 10 milioane de oameni lipsesc pentru a trece acel prag.
Acest obiectiv ar trebui atins până la „jumătatea lunii iulie”, potrivit Zients.
Din cele 50 de state federale, 16, precum şi capitala Washington D.C., au atins pragul de 70% dintre adulţi vaccinaţi cu cel puţin o doză. Este vorba mai ales de state situate pe cele două coaste, atlantică şi pacifică, aflate însă în mare decalaj faţă de state mai refractare, precum Mississippi, Alabama, Louisiana sau Wyoming.