Un AI poate evalua acum cât de fericit ești la locul de muncă în funcție de expresiile feței / DC a cenzurat o scenă de sex cu Batman: „Eroii nu fac asta” / Săptămână fabuloasă pentru gameri
Un AI chinez poate evalua cât de fericit ești la locul de muncă. Un sistem de inteligență artificială dezvoltat de compania chineză Taigusys poate detecta și monitoriza expresiile faciale ale mai multor persoane și crea rapoarte detaliate asupra fiecărui individ în parte pentru a evalua cum se simte.
Compania chineză afirmă pe site-ul său că sistemul ajută cu „gestionarea noilor provocări” și că poate „minimaliza conflictele” create de comportamentul emoțional sau conflictual. Sistemul AI poate prelucra simultan expresiile faciale ale mai multor persoane, un algoritm evaluând apoi mișcările mușchilor feței și semnalele biometrice ale fiecărui individ pentru a-l evalua în funcție de mai multe clasificări create de Taigusys.
Emoțiile „bune” căutate de program includ fericirea, surprinderea și emoția cauzată de un eveniment pozitiv. Sistemul AI verifică de asemenea fața unei persoane pentru emoții negative ca dezgustul, durerea, confuzia, disprețul și furia. Sentimentele neutre, ca de exemplu nivelul de concentrare asupra unei sarcini, sunt de asemenea luate în considerare.
Taigusys afirmă că programul său este atât de rafinat încât poate detecta chiar și când o persoană zâmbește fals. Compania susține de asemenea că sistemul AI poate genera rapoarte individuale care să recomande „sprijin emoțional” pentru angajați dacă aceștia depășesc parametrii recomandați de „emoții negative”.
„Sistemul calculează pe baza analizelor expresiilor faciale cât de conflictual, stresat sau nervos este un individ, printre alți indicatori. Putem analiza de asemenea răspunsurile emoționale și să ne dăm seama dacă se ocupă cu ceva suspicios”, afirmă Taigusys, care enumeră printre clienții săi multinaționale ca Huawei, China Mobile, China Unicom sau PetroChina, potrivit Insider.
Big Brother much? (FOTO: Jiraroj Praditcharonekul / Alamy / Profimedia Images)
Un AI Facebook îți poate reproduce acum scrisul dintr-un singur cuvânt. Compania condusă de Mark Zuckerberg a anunțat noul său proiect TextStyleBrush, un program care poate copia stilul scrisului de mână sau al textului printat într-o imagine folosind un singur cuvânt, afirmând că utilizatorii pot folosi acest model pentru a modifica și înlocui texte în fotografii.
TextStyleBrush este un pas înainte față de anterioarele sisteme AI care pot copia text din fotografii folosind doar sarcini bine definite și exemple multiple. Deși acest sistem este încă în faza de cercetare, Facebook speră ca noul AI să poată ajuta la crearea unor texte creative și mesaje personalizate, precum și la traduceri foto-realiste în realitatea augmentată.
Imaginile generate cu ajutorul AI au progresat rapid în ultimul timp, putând acum să reconstruiască vizual evenimente istorice sau să modifice o fotografie ca să arate ca un tablou de Renoir sau Van Gogh. Însă acum, cu un program care poate înregistra toate tipurile de caligrafie și tipografie, Facebook promite că va putea interpreta diferite tipuri de rotații și transformări ale textului, ca de exemplu caractere curbate și deformări naturale create de scrierea cu pixul pe foaie, explică TechXplore.
Facebook și-a anunțat noul proiect cu câteva zile înainte ca Mark Zuckerberg să participe la salonul tehnologic Vivatech de la Paris unde a anunțat investiții de „miliarde și miliarde de dolari” ale companiei sale în domeniul realității virtuale și augmentate cu scopul de a „construi un viitor extraordinar” în următorii 5-10 ani.
„Faceţi acest experiment de gândire, gândiţi-vă la toate lucrurile din viaţa voastră care nu au de fapt nevoie să fie fizice şi care ar putea fi înlocuite de o hologramă într-o lume în care purtaţi ochelari inteligenţi”, a zis Zuckerberg. Vorba aia, ce ar putea funcționa greșit?
Tamagotchi se întoarce! Dacă numele îți trezește nostalgii probabil ai fost unul dintre norocoșii posesori ai acelui mic joc din plastic cu trei butoane și un ecran alb-negru care a captivat o întreagă generație la începutul anilor 2000. Apropo, mai ții minte cum îți dormea animalul virtual aproape toată ziua de zici că era mort până te-ai prins că trebuie să setezi ora la cea a României?
O grămadă de lucruri s-au întâmplat în ceea ce privește produsele Tamagotchi între timp, chiar dacă la noi nu prea a mai auzit nici naiba de ele, ultimele dispozitive având chiar și posibilitatea de a face fotografii. Însă brandul urmează să facă probabil cel mai mare pas al său, intenționând să-și transforme animalele de companie digitale în ceasuri smart cu ocazia aniversării de 25 de ani a brandului.
Iar Tamagotchi Smart chiar pare să nu fie doar o jucărie, având mai multe funcții ca de exemplu o aplicație care măsoară pașii, posibilitatea de a răspunde la comenzi vocale sau un sistem NFC încorporat, deși videoclipul de prezentare nu e foarte clar în privința asta și pare să sugereze că opțiunea respectivă e mai degrabă pentru a interacționa cu alți posesori decât să îl folosești pentru plăți, notează TechRadar.
„Cyberpunk 2077”, în PlayStation Store de săptămâna viitoare. Jumătate de an a trecut de la eliminarea sa dar ediția pentru PS4 a controversatului RPG Cyberpunk 2077 dezvoltat de CD Projekt se va întoarce în magazinul PlayStation săptămâna viitoare, însoțit de un avertisment pentru potențialii cumpărători privind problemele tehnice cu care se confruntă jocul.
„Utilizatorii vor continua să întâmpine probleme de rulare cu ediția PS4 în timp ce CD Projekt Red îmbunătățește în continuare stabilitatea pe toate platformele”, avertizează Sony. Lansat în decembrie 2020 în urma unor amânări repetate, Cyberpunk 2077 s-a confruntat cu un cataclism de probleme, atât pentru PC cât și console.
Dezvoltatorul Red Projekt și-a cerut scuze pentru erorile care au făcut titlul aproape nejucabil și a început să returneze banii cumpărătorilor. Sony, temându-se de inevitabilele critici din partea clienților, a retras de tot jocul din magazinul său online în aceeași lună. Însă polonezii de la CD Projekt au lansat între timp o grămadă de actualizări și patch-uri pentru a repara jocul, lucru ce ar putea explica decizia Sony, potrivit Destructoid.
FOTO: Amlan Mathur / Dreamstime.com
Sezonul 2 al „Picard” va fi despre călătoritul în timp. Fanii Star Trek din întreaga lume au sărbătorit miercuri Ziua lui Picard (deși ziua oficială de naștere a personajului e pe 13 iulie, mă rog), ocazie cu care Paramount+ a lansat un trailer nou nouț pentru sezonul 2 al serialului său Star Trek care dezvăluie că sunt probleme cu linia timpului.
Noul trailer teaser, care durează în jur de un minut, arată câteva imagini interesante din viitorul sezon al seriei, confirmând informațiile obținute anterior pe surse că sezonul 2 va aborda călătoritul în timp, Picard promițând să salveze viitorul. În trailer apare și ceea ce arată ca orașul Los Angeles din ziua de azi ceea ce sugerează că Picard și compania vor ajunge în Orașul Îngerilor.
Poate că fanii își vor aminti că în episodul „Future’ End” al seriei Star Trek: Voyager căpitanul Janeway călătorește înapoi în timp în Los Angeles-ul anului 1996. Vor avea oare legătură cele două episoade? Între timp Paramount+ se pare că a șters trailerul de pe contul său oficial de Youtube dar îl poți vedea mai jos pe un alt canal, dacă între timp nu a fost eliminat de Youtube, scrie IGN.
DC a cenzurat o scenă cu sex cu Batman. Seria animată Harley Quinn creată de Warner Bros. are scene violente, umor negru și alte elemente pentru adulți care o fac cea mai îndrăzneață producție disponibilă pe serviciul de streaming al Universului DC. Însă co-creatorii și producătorii executivi Justin Halpern și Patrick Schumacker au dezvăluit într-un interviu acordat Variety că un subiect este tabu chiar și pentru gigantul de benzi desenate.
„În al treilea sezon al ‘Harley’ am avut un moment în care Batman îi făcea sex oral lui Catwoman”, a relatat Halpern. „Și DC a fost ceva de genul ‘Nu puteți face asta. Absolut nu puteți face asta’. Au zis ‘Eroii nu fac aia’”, a mai dezvăluit producătorul, explicând și motivul pentru care scena a fost respinsă:
„Așa că noi am zis ‘Deci spuneți că eroii sunt pur și simplu iubiți egoiști?’. Ei au răspuns că ‘Nu, dar vindem jucării cu eroii. Este greu să vinzi o jucărie dacă Batman îi face sex oral cuiva’”. Seria animată lansată în 2019 urmărește aventurile lui Harley Quinn și a unei alte antagoniste faimoase din universul Batman, Poison Ivy, după ce Harley își dă seama că prietenul ei, Joker, nu o iubește și se desparte de acesta.
Dezvăluirea lui Halpern a declanșat un val de meme-uri și reacții din partea actorilor care au jucat în filmele Batman, precum și a producătorilor DC și a altora. Poți să vezi o colecție substanțială a acestora adunată de cei de la CNET, mie asta de la Val Kilmer care l-a jucat pe super-erou în Batman Forever mi s-a părut una dintre cele mai amuzante.
Does he or doesn’t he…? pic.twitter.com/oGVfqf0tUx
— Val Kilmer (@valkilmer) June 16, 2021
Jocuri, jocuri, jocuri… Dacă urmărești regulat Nerd Alert-ul poate ai observat că săptămâna aceasta am avut un format puțin diferit, asta fiindcă am vrut să las loc pentru tona de știri despre jocuri care au fost anunțate în ultimele 7 zile. Le abordez pe scurt, că au fost multe de tot:
- Microsoft a anunțat o dată de lansare oficială pentru Age of Empires IV, ultimul titlu al legendarei francize de jocuri Real-time strategy: 28 octombrie. Și avem și un trailer nou pentru acesta, anunță Twinfinite:
- Capcom a anunțat marți că un DLC care nu era planificat va fi dezvoltat pentru Resident Evil Village, jocul său horror de supraviețuire. Deși compania japoneză nu a oferit detalii în plus, aceasta a afirmat pe Twitter că noul conținut va fi creat „la cererea publicului”, potrivit The Verge.
- Studioul canadian Eidos Montreal a anunțat oficial că lucrează la un joc de aventură la persoana a treia Guardians of the Galaxy în care fanii vor intra în pielea lui Star-Lord. Destul de surprinzător pentru un anunț venit de nicăieri, avem deja și o dată de lansare (26 octombrie) și un trailer, relatează Kotaku:
- Chains of Domination, mult așteptatul update care va veni cu conținut nou pentru World of Warcraft va fi lansat la sfârșitul lunii, pe 29 iunie mai exact, potrivit Destructoid. Și, bineînțeles, avem și-un trailer:
- După 16 ani de așteptare avem în sfârșit un sequel pentru Psychonauts, jocul care a strâns ceea ce americanii ar descrie drept un „cult following” de la lansarea sa în 2005, Psychonauts 2 urmând să fie lansat pe data de 25 august a acestui an, conform PC Gamer.
- Ubisoft a lansat marți ultima actualizare pentru Assassin’s Creed Valhalla care aduce noi abilități, un nou game mode și alte noutăți, trailerul care le prezintă oferind și o foarte scurtă privire asupra viitorului DLC Siege of Paris care urmează să fie lansat cândva vara aceasta, relatează Twinfinte.
- Și tot la capitolul anunțuri Ubisoft, dezvoltatorul francez a lansat în sfârșit un prim trailer pentru viitorul său joc masiv inspirat din filmul Avatar regizat de James Cameron. Avatar: Frontiers of Pandora va fi un joc de acțiune-aventură la persoana întâi și va fi lansat anul viitor, potrivit Collider.
- Avem și un trailer pentru Starfield, viitorul joc al Bethesda Softworks despre care compania spune că va fi un „Skyrim în spațiu”. Sună mișto dar va mai dura până să ne putem bucura de el, data oficială de lansare a Starfield fiind de abia la sfârșitul anului viitor, pe 11 noiembrie, conform Polygon.
- Ucrainenii de la GSC Game World au dezvăluit un trailer pentru S.T.A.L.K.E.R. 2, sequelul aclamatului lor titlu din 2007. Mă rog, chiar dacă Heart of Chernobyl este denumit oficial S.T.A.L.K.E.R. 2, acesta este de fapt al patrulea titlu al francizei și va fi lansat pe 28 aprilie 2022, potrivit IGN.
- și tot via IGN am aflat că A Pirate’s Life, cea mai nouă expansiune pentru Sea of Thieves de care uitasem complet va fi lansată marțea viitoare, pe 22 iunie. Cei de la Rare, studioul britanic care a dezvoltat jocul de acțiune-aventură open world, au prezentat vineri un trailer de gameplay care îl are pe căpitanul Jack Sparrow în rol principal:
Și o știre și mai pe scurt:Aquaman 2 are un nume oficial, regizorul James Wan dezvăluind pe Instagram că acesta se va numi Aquaman și Regatul Pierdut (Aquaman and the Lost Kingdom).
Probabil ți-am făcut capul calendar deja cu toate veștile de săptămâna aceasta dar dacă vrei să citești și Nerd Alert-ul de weekendul trecut îl găsești aici: