Sari direct la conținut

Infractorii periculoși vor fi ținuți în închisori pe termen nelimitat în Singapore, indiferent de durata sentinței

HotNews.ro
Penitenciar, Foto: Jpldesigns | Dreamstime.com
Penitenciar, Foto: Jpldesigns | Dreamstime.com

Legislativul din Singapore a adoptat luni proiectul de lege care propune ca „infractorii periculoși” să fie ținuți în închisori pe termen nelimitat, chiar și după ce aceștia își execută pedepsele, relatează Reuters.

Legea se va aplica persoanelor care au împlinit vârsta de 21 de ani și au fost condamnate pentru omor, indiferent dacă este premeditat sau din culpă, viol și sex cu minori. O altă condiție este ca persoanele condamnate să fie considerate un pericol de recidivă în cazul eliberării lor.

„Un infractor care continuă să reprezinte un pericol real față de alții nu ar trebui eliberat”, a declarat K. Shanmugam, ministrul singaporez al afacerilor interne, într-un discurs ținut în fața legislativului în condițiile în care proiectul de lege a fost depus în parlament de către guvernul țării insulare.

Guvernul singaporez a citat în expunerea de motive a proiectului de lege cazul unui bărbat care a fost condamnat în 2020 pentru agresarea sexuală a fiicei sale vitrege în vârstă de 12 ani pe parcursul a doi ani și violarea nepoatei sale în vârstă de 11 ani.

„Vrem să ne asigurăm că astfel de infractori periculoși și cu risc ridicat de recidivă nu sunt eliberați înapoi în comunitate până când ei nu mai reprezintă un pericol pentru siguranța publică”, a declarat ministerul justiției și afacerilor interne într-un comunicat remis presei luna trecută, când a fost anunțat proiectul legislativ.

„Actualele opțiuni privind sentințele sunt inadecvate pentru a gestiona astfel de infracțiuni incalificabile”, a adăugat acesta.

„Trebuie să gestionăm acest tip de amenințări și să ne protejăm societatea”, a mai declarat și ministrul Shanmugan luni în fața parlamentului.

Guvernul din Singapore va decide dacă infractorii violenți cu risc de recidivă vor putea fi eliberați din închisori

Noua lege prevede ca, în loc să fie eliberați automat după executarea sentineți, infractorii din categoriile de risc să fie reintegrați în societate doar după ce ministrul de resort a decis că nu mai reprezintă o amenințare pentru public.

Ministrul urmează să fie consiliat de o comisie de specialitate alcătuită din experți precum judecători în pensie, avocați, psihiatri și psihologi. Infractorul și avocații săi își vor putea pleda cazul în fața comisiei. Cei cărora li se oferă eliberarea vor avea dreptul să ceară o revizuire a dosarului lor în fiecare an.

Guvernul singaporez estimează că mai puțin de 30 de infractori vor cădea sub incidența legii anual.

În Statele Unite există o lege asemănătoare pentru deținuții găsiți vinovați de comiterea unor infracțiuni sexuale. Legea este în vigoare în 20 de state americane și districtul Columbia.

Sprijin larg în Singapore pentru noua lege privind infractorii periculoși

În Singapore noua lege a fost adoptată cu un sprijin larg în parlament, inclusiv din partea principalului partid de opoziție, chiar dacă unii legiuitori au îndemnat la precauție.

De exemplu, deputata Sylvia Lim de la Partidul Muncitorilor a avertizat că este greu de prezis ce va face un infractor după ce este eliberat și că legea creează riscul încarcerării unor persoane „în baza unei prognoze greșite” privind periculozitatea lor.

Lim a amintit de asemenea că judecătorii singaporezi pot dispune ca sentințele pentru infracțiuni multiple să fie executate consecutiv, ceea ce permite încarcerarea infractorilor periculoși pentru perioade de timp mult mai lungi decât durata de viață normală a unui om.

Ea a spus că această opțiune este preferabilă întrucât lasă decizia eliberării în seama sistemului judiciar și nu o transferă guvernului, susceptibil să o ia din considerente politice.

FOTO Articol: Jpldesigns | Dreamstime.com.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro